ARMENIA și ale sale lucruri mai puțin știute, mărturie a unui patrimoniu impresionant

O destinație puțin cunoscută de europeni, dar cu un potențial turistic de neegalat, Armenia, prin cultura conservată și promovată la nivel european, scoate în prim plan datinile, folclorul și meșteșugurile pe care generațiile le-au păstrat încă din străbuni. Cultura armeană reprezintă o sursă de inspirație continuă pentru toți turiștii, motiv pentru care, pe parcursul călătoriei în ținuturile îndepărtate ale Armeniei, vă propun să gustăm din bucatele specifice și să admirăm tradițiile și obiceiurile milenare ale acestei civilizații orientale. Vă invităm să descoperiți pas cu pas ținutul rodiilor!

  • ȘAHUL, materie de studiu obligatorie în școlile din Armenia

Povestea șahului începe încă din Evul Mediu Timpuriu, reușind să fie instituționalizat în epoca sovietică. Pentru Armenia, șahul a primit o recunoaștere la nivel internațional începând cu anul 1960, când maestrul armean Tigran Petrosian a devenit campion mondial la șahSupranumit „Iron Tigran” datorită strategiei sale de joc și defensivei impenetrabile prin care, din ipostaza de jucător, acesta punea siguranța pe primul loc. Armenia a devenit una națiunile care a adoptat șahul ca materie obligatorie în programa școlară publică pentru a forma oameni cu o gândire analitică. Denumit și „sportul care antrenează minți”, șahul a devenit jocul preferat al copiilor din Armenia- pune în evidență abilitățile ce țin de gândirea critică, strategii, atenția la detalii, concentrarea, toate pentru a crea caractere de învingători.

  • Legătura dintre Armenia și celebrul desene animat Tom și Jerry

Încă din copilărie am privit cu toții la personajele Tom și Jerry, însă câți dintre noi știm că fuga continuă dintre cele două personaje este marcată de o coloană sonoră realizată de un muzician de origine armeană? Celebra scenă devenită virală în mediul online face parte din compoziția „Dansul săbiilor” a maestrului Aram Khachaturian. Personajul principal al actului de balet este Gayane, ce se confruntă asemenea personajelor animate cu numeroase momente de dragoste, trădare și prietenie. Personajele preferate ale copilăriei noastre, șiretul motan și inteligentul șoricel, vor reuși să-i provoace pe tinerii de astăzi să se reîntoarcă spre desene animate de odinioară.

  • Emoții care răsună din DUDUK, „oboiul armenesc”

Sunetul duduk-ului însuflețește tărâmul armenesc, sfera culturală capătând sens și devenind mai melodioasă. Astăzi vei vedea revărsând note muzicale cu mireasmă de magnolie. Astfel, între zidurile cetății pătrunde o adiere vioaie ce-ți atrage atenția. Un autentic și străvechi instrument armenesc ce reflectă sufletul unui popor cald și onest. Viață armenilor include o serie de concerte în care timbrul uman este dat de „oboiul armenesc”, un tub cilindric confecționat din lemn de cais. Meșterii populari preferă acest lemn întrucât are o sonoritate aparte, profunzimea și puterea sunetului transmițând emoție și vibrație sufletească. Rădăcinile acestei muzici se regăsesc în timpul regatului lui Tigran cel Mare (95-55 î.Hr.), devenind mai vizibil în manuscrisele Evului Mediu. În prezent, instrumentul însoțește cântece și dansuri tradiționale adresate publicului larg, care consideră că duduk-ul este mesagerul istoriei și civilizației armenești în diaspora.

  • MIG-urile, proiecția armeanului Artem Mikoyan

Un proiectant de origine armeană, Artem Mikoyan, stabilit în Rusia, a realizat un parteneriat cu Mikhail Gurevich, cu scopul de a proiecta avioanele militare MIG, denumirea acestora având la bază inițiale celor doi inventatori. Unul dintre cele mai importante avioane de vânătoare cu reacție proiectat în Uniunea Sovietică a fost MIG-29. Considerat a fi un real succes, acesta a fost introdus începând cu anul 1983 în dotarea Forțelor Aeriene Sovietice. Forțele Aeriene Române au achiziționat un astfel de model în anul 1996. Sfera aeronautică a fost evidențiață prin invenția modelului MIG, devenit o sursă de inspirație pentru artiștii plastici care au dorit să creeze o grafică pentru timbrele poștale din Armenia.

  • Tiara, coroana ereditară

Mărturiile lumii antice armenești au rămas în patrimoniul mondial, cunoscut ca muntele Nemrut. Fiind una dintre cele Șapte Minuni ale Lumii Antice, acesta reprezintă Panteonul Zeilor Armeni și a fost construit de regele Antiochus I Theos Theos de Commagene în anul 62 î.H. Coroana tradițională denumită și Tiara, prezentând simboluri și motive prezente pe costumele folclorice, e simbolul conducătorilor, ai moștenitorilor ereditari ai statului Urartu, „creați” de elita nobilă a vremurilor.

  • Alimentația vegană, rădăcini în cultura armeană

Armeanul Arshavir Ter-Hovannessian este considerat întemeietorul „curentului” vegan, rapid îmbrățișat peste tot în lume. O carte care sigur îți va stârni interesul este „Raw Eating”, scrisă în anul 1960. În Armenia, conform studiilor de specialitate, numărul adepților curentului vegan crește anual.

  • Bancomatul, ideea armeanului Luther Simjian

Din dorința de a crea un sistem electronic operativ, care să permită clienților realizarea mai multor tranzacții prin autodeservire, armeanul Luther Simjian a venit cu o invenție care a revoluționat sistemul bancar modern, bancomatul. Luther Simjian deține patente a unor numeroase invenții, printre care se numără și cel de la City Bank of New York, actualmente Citibank.

  • „Banul” și superstiția legată de noroc

Limba armeană este una dintre cele mai complexe limbi indoeuropene, în care semnificația cuvântului „bani” este chiar denumirea monedei oficiale a Republicii Armenia. Adoptată la data de 22 noiembrie 1993, întâlnit sub denumirea de „dram”, aceasta a circulat în faza inițială sub forma unor monede de argint, astăzi fiind înlocuite cu bancnote de hârtie sau forme circulare metalice. În Armenia, dacă porți zilnic în portofel măcar o monedă, se spune că vei avea noroc și vei fi prosper întregul an calendaristic.

Dram - Wikipedia
  • Vartavar, sărbătoarea purificării

Una dintre cele mai frumoase sărbători este bătaia cu apă– Vartavar, celebrată pe tot teritoriul Armeniei. Oamenii aflați pe stradă, fie că sunt turiști sau merg la muncă, nu vor scăpa fără a fi udați din cap până în picioare. Semnificația acestui „ritual” este de purificare.

The wettest holiday ever - Vardavar in Armenia
  • Tănjări tsar, copacul vieții sau arborele de 2000 de ani

În civilizația orientală, arborele joacă un rol fundamental, fiind considerat a fi copacul vieții, pomul cunoașterii, axa centrală a lumii, revelator al misterelor, dătător de naștere, mesager al căsniciei roditoare. În Armenia, întâlnești un copac unic supranumit Tănjări tsar, care are peste 2000 de ani. Se înalță semeț, de circa 54 m înălțime, și prezintă o scorbură de  44m2, unde te poți adăposti dacă te simți în nesiguranță.

  • Cel mai lung traseu din lume parcurs de o telecabina

Dacă vrei să descoperi ținutul oriental al rodiilor și să privești cele mai impresionante piscuri muntoase, În Armenia ai și cel mai lung traseu din lume parcurs de o telecabină. Cu o lungime de peste 5,7 km, aceasta face legătura dintre un monument turistic al secolului al XIX-lea- mănăstirea Tatev, aflat în patrimoniul UNESCO, și vârfurile munților care aparțin teritoriului armenesc.

  • Covorul armenesc, ambasador cultural

Perioada interbelică, covorul oriental devenea „ambasadorul” care însoțea fiecare negustor sau comerciant de origine armeană. Dacă ești posesorul unui astfel de covor de calitate, poți afirma că acest obiect reprezintă un blazon recunoscut drept emblemă pentru comunitatea armeană. Atenția îți va fi răpită de cromatica vie, iar nuanțele intense de roșu karmin și mov sunt culorile care „fură” ochiul. E realizat manual de țesătorii armeni, are motive ce scot în evidență bogăția artei, iar prin acest element de decor, devii purtător al unei tradiții milenare.

  • Kochari, dansul tradițional și săltăreț

Dansul tradițional armenesc este unic în lume, fiecare regiune de pe tărâmul armenesc având propria identitate artistică. Etimologia cuvântului „kochari” pornește de la „koch”, care semnifică „genunchi” și „ari” verbul „a veni”. Pătruns de dorința de a descoperi pașii dansului tradițional, poți încerca să joci sub forma unui cerc închis. John Blacking, etnomuzicolog britanic menționa că „dansul de grup, denumit kochari este atunci când dansatorii imită caprele săritoare”. Încă de la primii pași, suntem tentați să devenim mai săltăreți în mișcări, așadar, hai cu voia bună!

Armenian Traditional Dance Kochari on UNESCO 'Intangible Cultural Heritage  of Humanity' List - Armenian National Committee of America
  • Hacikar-ul, piatra de tuf vulcanic

Prezente pe tot teritoriul Armeniei, crucile de piatră reprezintă simbolismul și măiestria artistică armenească, înscrise pe lista patrimoniului cultural al umanității UNESCO. Poți admira inscripția cu simbolul eternității și forma de cruce atribuită unelor obiecte, o reflecție a creștinătății. Oriunde ai privi în diferite colțuri ale lumii, crucea din piatră este o adevărată bijuterie arhitectonică. Sculptorii și meșterii în piatră continuă tradiția lăsată moștenire de înaintași, hacikar-ul devenind expresia culturii și civilizației armene. Arta hacikar-urilor a renăscut și înflorit în ultimele decenii.

  • Matenadaran, centrul spiritual al manuscriselor

Alfabetul armean, la început, a fost pictat și mai apoi transpus sub formă scriptică. Prin fondarea acestuia de către Sfântul Mesrob Mastots s-au pus bazele tezaurului scris. Dacă vrei să pătrunzi în lumea literelor, să te lași cuprins de inspirație, poți pătrunde în Matenadaran, locul sacru ce este considerat a fi sanctuarul scrierilor armenești datorită prezenței unui număr considerabil de manuscrise autentice.

  • Taraz, elementul cromatic armenesc

Ca să pătrunzi într-adevăr în cultura și civilizația orientală este necesar să privești vestimentaţia variată din punct de vedere cromatic. Portul popular armenesc se numeşte „taraz” şi diferă în funcţie de regiunile Armeniei istorice. Fiecare costum reprezintă o oglindire a stării sociale, o reflectare a obiceiurilor și tradiţiilor etnice.

  • Bijuteriile armenești

Bijuteria este forma prin care îți poți pune în valoare feminitatea, dar și modul prin care reușești să atragi privirile admiratorilor. Inspirată din tradițiile și obiceiurile armenești, Nariné Tchilinguirian creează adevărate opere de artă din bijuteriile ei. Motivele și simbolurile Armeniei au devenit pentru aceasta o adevărată sursă de inspirație, reușind să creeze cercei, broșe sau coliere cu motive armenești zoomorfe. Orice doamnă poate fi surprinsă cu un astfel de cadou.

Sursa foro: Atelier de bijuterie Narinee
https://www.narinee.com/
  • Rodia, simbolul renașterii

       Frunctul simbolic al civilizației antice armenești este rodia. Adesea întâlnit în tradiția orientală, rodia a devenit sinonim cu abundența, prosperitatea fertilitatea și renașterea. Tradiția laică, prezentă la nivelul Bisericii Apostolice Armeane, promovează un obicei deosebit, ce este premergător Anului Nou, prin care rodiile care vor fi împărțite enoriașilor sunt sfințite. Se spune că astfel vei deveni mai bogat spiritual în următorul an Gregorian.

  • Ceramica armenească și ale sale forme unice

Forme îndrăznețe și o coloristică variată, acestea sunt elementele care surprind ochii pasionaților de ceramica armeană. Celebre la nivel mondial pentru cromatica și design-urile tradiționale, aceste obiecte sunt pictate manual cu nuanțe vibrante, ce reliefează modelele complexe dezvoltate de maeștrii olari. Artizanii de prestigiu oferă o colecție vastă de obiecte decorative, aflată într-o continuă creștere datorită calității excepționale de la nivel de execuție.

  • Gastronomia, atelierul deliciilor

Gustul specialităților armenești îți încântă papilele gustative și prima recomandare pe care v-o fac estelavash, o pâine netedă, pregătită încă din cele mai vechi timpuri de brutarii armeni. Coacerea pâinii este un proces de durată, apreciată în cultura antică a Caucazului de Sud datorită tondirului, un cuptor subteranLavash este o pâine subțire, tradițională, care reprezintă bucătăria armenească și provine din Armenia Antică. O masă delicioasă este apreciată atunci când servești pâine crocantă, proaspăt coaptă și verdeață armenească naturală cu smântână. Matzoon este produsul lactat cel mai apreciat pe teritoriul armenesc datorită gustului său. Persoanele dornice de a se înfrupta din platourile tradiționale armenești nu trebuie să rateze și horovațul, un mix de carne ce se prepară pe gratar.

Sursa foto: armenia.am, google.com, pinterest.com, revistacosmos.com, armeniagogo.com, worldatlas.com, historyofarmenia.com, tatever.am, flickr.com, musicofarmenia.com, aypoupen.com, wikipedia.org, telegrafonline.ro, armeniadiscovery.com, armeniatourinfo.com, suntour.am, tod.org.***

Pentru a descoperi frumusețile Armeniei vă invit să accesați ș platforma online a Revistei In Society: https://insociety.ro/discover/armenia-si-ale-sale-lucruri-mai-putin-stiute-marturie-a-unui-patrimoniu-impresionant/

Dacă doriți să citiți mai multe informații despre Armenia puteți vizita platforma online a Revistei In Society: https://insociety.ro/discover/istorie-si-cultura-biserica-mesrob-mashtots-sanctuarul-literelor-si-literaturii-armene/

Voluntariatul cultural, prin ochii Alexandrei Damian, tânăra cu origini armene care și-a propus să consemneze în jurnalul vieții parcursul tragic al înaintașilor, de la deportări până la supraviețuiri

Sursa foto: Arhiva Uniunii Armenilor din România Sucursala Iași, activități interculturale

Istoria voluntariatului a început încă din secolul al XX-lea, în primă fază manifestându-se sub forma bunăstării sociale, astăzi, implicațiile sale fiind vizibile și la nivel cultural. Un domeniu de interes pentru tinerii de pretutindeni ce doresc să își dezvolte abilitățile de comunicare prin desfășurarea unor activități în sfera interculturală. Manifestările instructiv-educative derulate în instituțiile de învățământ de către Alexandra Damian, aduc un strop de diversitate, un gând de armonie și pace, o bucurie interculturală pentru mintea și sufletul elevilor din școlile ieșene. Implicarea sa în procesul educațional, prin atitudinea pozitivă, aduce în prim plan modelul unui tânăr plin de aspirații, dornic de cunoaștere a misterelor ce-l înconjoară și capabil să parcurgă etapele evolutive ale vieții cotidiene.

Ștefana Agop, revista InSociety: Pentru mine, reprezinți un model de mobilizare în tot ceea ce înseamnă organizarea evenimentelor culturale. Aș dori să să îmi povestești despre rădăcinile tale armenești și unde ai regăsit această sevă multiculturală a eului lăuntric?

Alexandra Damian: Armenia rămâne pentru locuitorii diasporei un simbol el rodiilor, strugurilor și caiselor, o patrie ai cărei orfani suntem. Rădăcinile mele armenești se trag din zona Anatoliei, un tărâm pierdut, în care cu siguranță voi reveni odată cu trecerea timpului, în jurnalul vieții reușind să consemnez o serie de aspecte ce țin de parcursul tragic al înaintașilor, de drumul deportării și de supraviețuitorii genocidului. Sunt aspecte emoționante din viața mea pe care le trăiesc ori de câte ori particip la evenimentele comunității.

Ș.A.: Armenia de astăzi reprezintă primul leagăn al creștinătății întrucât, conform miturilor biblice, Arca lui Noe ar fi poposit pe muntele Ararat, iar sub îndemnul Sfântului Grigorie Luminătorul, națiunea armeană a devenit prima care a adoptat creștinismul ca religie oficială de stat. Mai mult decât atât, pe parcursul timpului, această țară a devenit un sanctuar al cunoașterii prin manuscrisele ce au rămas zestre lingvistică la Muzeul Matenadaran, patrimoniul armenesc, fiind reprezentat de însăși patria mamă. Ce reprezintă pentru tine Armenia, privită ca simbol al vitalității și cunoașterii?

Alexandra Damian: Armenia de astăzi este un tărâm aparte, foarte drag sufletului meu, în care mă regăsesc în orice piatră de temelie a mănăstirilor antice, în orice hacikar sculptat cu minuțiozitate, în orice poezie a lui Siamanto, în orice regal muzical al compozitorului Khachaturian, în orice sunet melodios al dudukului, în orice diamante șlefuit la poalele Araratului, în orice sâmbure de rodie care condensează istoria unui popor multimilenar.

Sursa foto: Arhiva Uniunii Armenilor din România Sucursala Iași
Festivalul Strada Armenească București 2019

Ș.A.: Comunitatea armeană din România organizează o serie de activități culturale ce promovează tradițiile și obiceiurile armenești la nivel național. Anul trecut a avut loc o schimbare, la nivelul parlamentului fiind supusă spre votare o zi dedicată culturii armenești. Ne poți oferi mai multe detalii despre această zi cu însemnătate pentru armeni?

Alexandra Damian: Ziua de 12 octombrie 2019 joacă un rol important la nivel național, întrucât printr-un decret prezidențial s-a promulgat legea prin care această dată va fi dedicată Zilei Limbii, Alfabetului și Culturii Armene. Pentru comunitatea armeană din România celebrarea acestei zile reprezintă un prilej de bucurie datorită conturării unei legături cu promotorii civilizației antice, unul dintre aceștia fiind Sfântul Mesrob , fondatorul limbii armene.

Ș.A.: Povestea limbii armene, denumită hayeren, am aflat-o de curând, citind diverse documentare despre dialectele limbii materne. Am rămas surprinsă să aflu o serie de aspecte privind existența limbii armene clasice, krapar, utilizată în prezent doar în ritualurile liturgice. În egală măsură am aflat despre arevelahayeren (armeana de est/orientală) vorbită doar de locuitorii patriei mamă, dar și arevmdahayeren (armeana de vest/occidentală) vorbită de armenii din diaspora. M-ar interesa să aflu aspecte ce țin de moștenirea lingvistică, dacă limba armeană s-a păstrat ca zestre strămoșească la nivelul familiei și cum este promovată la nivel local prin activitățile întreprinse de comunitate?

Alexandra Damian: Tinerii sunt implicați în sfera interculturală și doresc să aprofundeze cât mai multe informații cu privire la cultura armeană, fiind deschiși de a împărtăși cu iubitorii de cunoaștere tradițiile și valorile unei civilizații antice. Armenii, în esență, sunt mândri de patrimoniul cultural dobândit, de limba și alfabetul moștenite de la bunici, deși mulți dintre noi nu au descoperit încă tainele vorbirii cursive. În România predomină familiile mixte, limba armeană fiind vorbită tot mai rar de tânăra generație. Treptat, clădim o bază prin care alfabetul să fie cunoscut la nivel local prin organizarea unor ateliere de caligrafie în instituțiile de învățământ. La nivel național, limba armeană devine pentru comunitatea autohtonă un instrument prin care se asigură legătura dintre trecutul istoric și prezentul cultural.

Ș.A.: O cultură vastă, ce reprezintă o sursă de inspirație pentru tinerii ce doresc să se implice în sfera voluntariatului cultural… Care sunt aspectele ce te-au determinat să te implici în organizarea evenimentelor culturale și ce informații ai dori să le împărtășești cititorilor vizavi de evoluția comunității armene de-a lungul timpului?

Alexandra Damian: Am descoperit în cadrul activităților organizate de comunitatea armeană din Iași aspecte istorice ce m-au atras și m-au determinat să mă implic într-un mod cât mai activ în sfera voluntariatului cultural. Am reținut că armenii sunt părinții Moldovei datorită contribuțiilor semnificative din sfera negoțului, ce au condus la dezvoltarea fulminantă a economiei locale. Încercând să facem o paralelă între perioada interbelică, în care comunitatea armeană era profund dedicată sferei negoțului și a comerțului cu produse tradiționale, și prezentul epocii contemporane, marcat de activități culturale ce promovează diversitatea etnică, putem spune faptul că se reiterează valorile culturale armenești într-o formă modernă.

ȘA: Odată cu aderarea României ca stat membru al Uniunii Europene s-au creat o serie de punți de legătură între Orient și Occident, statul roman aflându-se la tranziția celor două. Cum ai regăsit orașul Iași, privit ca mozaic interetnic, dar și ca o miniatură a spațiului european în care spiritul interculturală este vizibil?

Alexandra Damian: Iașul este un oraș multicultural, ce oferă numeroase oportunități tinerilor ce doresc să activeze în sfera voluntariatului cultural. Fiecare cărămidă pe care o pun prezintă fundamentul unor cunoștințe de durată în sfera interculturală. Motto-ul Uniunii Europene „Unitate în diversitate” ce promovează schimbul de experiențe între Occident și Orient, devine o punte de legătură între civilizații variate, o modalitate de a descoperi fațeta diamantului fiecărei culturi prin comunicare, toleranță și armonie. Interculturalitatea, văzută prin ochii unei tinere implicate în mod activ în sfera voluntariatului cultural, o putem descoperi, pas la pas în societatea ieșeană, prin turism, schimburi de experiență sau conferințe internaționale. Povestea unei generații tinere, rostită în pașii de dans ai Kochariului, îmbrăcată în vestimențatia folclorică Taraz, ascultată pe ritmurile meloadioase ale Dudukului, gustată prin dulceața frectelor de rodie, struguri sau caisă, toate acestea rămânând în mentalul colectiv al armeanului modern…

Sursa foto: Arhiva Uniunii Armenilor din România Sucursala Iași
Ziua Independenței Armeniei 2019

Povestea de succes a voluntarei Alexandra Damian o regăsim și pe platforma online a Revistei In Society:

Voluntariatul cultural, prin ochii Alexandrei Damian, tânăra cu origini armene care și-a propus să consemneze în jurnalul vieții parcursul tragic al înaintașilor, de la deportări până la supraviețuiri

O poveste din tată-n fiu: mecanica, pasiunea pentru care Bogdan Dochița și-a propus să atingă performanța

Sursa: Arhiva personală Bogdan Dochița

Pas cu pas descopăr un tânăr pasionat de domeniul tehnic, mecanic, ce se apleacă întrutotul sistemelor de automatizare dedicate automobilelor. Aș spune un profesionist, în adevăratul sens al cuvântului. Absolvent al Facultății de Mecanică din Iași, a reușit să-și dezvolte pe parcursul anilor de studiu diverse abilități tehnice în domeniul mecanicii. Bogdan Dochița, pe numele său, este un tânăr cu aspirații ce consideră că arma puternică a profesionalismului în acest domeniu mecanicii este dat de deviza de a fi permanent informat, de a fi atent la detalii și de a fi perspicace în realizarea conexiunilor dintre piese. Un specialist în domeniul mecanicii, ce consideră că motoarele reprezintă motivația atingerii perfecțiunii în carieră, iar răbdarea, cunoștințele tehnice și corectitudinea pot constitui componentele principale ale autovehiculului. În esență, cilindrii și pistoanele reprezintă cursul vieții, iar scânteile, combustia și transferul de căldură reprezintă energia unui tânăr plin de aspirații. Cu siguranță, Bogdan Dochița și-a găsit menirea încă din timpul liceului, când cocheta cu reparația circuitelor sau din timpul facultății, atunci când participa la cursurile de fizică. Dedicat domeniului fizicii și organelor de mașini, matematicii și mecanicii, acesta consideră că la bază studiului tehnic stă succesul unei cariere fulminante. Un real model pentru orice tânăr ce dorește să se afirme într-un anumit domeniu, care mai presus de orice pune prețul pe respectul față de client și pe meseria realizată cu profesionalism…

Ștefana Agop, revista InSociety: Încă de mic ai fost atras de sfera mecanicii și aș dori să îmi spui unde își are seva această pasiune și cum ai reușit să o dezvolți pe parcursul anilor?

Bogdan Dochița: Rădăcinile cunoașterii mi le trag din zona pitorească a Neamțului, mai precis din Bicaz. Copilăria am petrecut-o în preajma Codrilor din Pașcani, unde mi-am format abilitățile meșteșugărești. Încă de mic eram pasionat de mecanică, de piulițe și șuruburi, încercând permanent să asamblez diverse lucruri prin casă. Atenția pentru detalii și pasiunea pentru mecanica auto am moștenit-o de la tatăl meu, fiind vorba între noi, este un perfecționist al bijuteriilor pe patru roți. În timpul liceului, petreceam timp la atelierul de reparație alături de tatăl meu, astfel reușind să prind drag de sfera industriei auto. Cunoștințele aprofundate despre acest domeniu le-am căpătat în cadrul cursurilor Facultății de Mecanică din Iași, din cadrul Universității Tehnice „Gheoghe Asachi” din Iași.

Ș.A.: Pătrunzând în industria automobilistică am observat ca aceasta ține de o sferă de creare și de comercializare a automobilelor, dar și a pieselor componente din ansamblul acestora. Urmând mai îndeaproape istoria evoluției acestui sector economic, am văzut faptul că printre principalele puteri ale lumii ce activează în acest domeniu sunt Statele Unite ale Americii, Japonia și China. Poți să ne oferi câteva detalii despre modul în care aceste industrii competitive se remarcă la nivel mondial și în ce măsură România poate să joace un rol important în acest în această industrie?

Bogdan Dochița: Industria automobilistică prezintă sfera de proiectare, dezvoltare, producere și comercializare a autovehiculelor, reprezentând unul dintre cele mai importante sectoare economice. Istoria producției mondiale de autovehicule remarcă prezența Statelor Unite ale Americii în topul clasamentului din 1929, realizând circa 90% dintre automobile. După cel de al doilea Război Mondial, Statele Unite ale Americii dețineau circa trei sferturi din producția auto mondială, începând cu anul 1980 născându-se o luptă acerbă între două mari puteri Japonia și SUA. În anul 1994, Japonia devine lider la nivel internațional, menținându-și poziția până în anul 2009, când China a urcat în clasament prin producerea a 13,8 milioane de unități. La nivelul României, industria auto deține performanțe considerabile în sectorul economic reprezentând 14% din PIB și contribuind cu aproximativ 26% la exporturi. Această ramură reprezintă una dintre principalele forțe economice ale țării și trebuie considerată drept o pepinieră pe care avem obligația de o menține și de a o dezvolta.

Ș.A.: Funcționalitatea oricărui vehicul este de a transporta un anumit număr de pasageri, fie un anumit volum de marfă. Cum putem clasifica tipurile de vehicule luând în calcul gradul de funcționalitate al acestora pe care îl dețin la nivelul global?

Bogdan Dochița: Din punct de vedere funcțional putem remarca mașinile pentru pasageri, vehiculele comerciale ușoare, microbuzele, camioanele și autobuzele. Mașinile sunt utilizate în vederea transportului de pasageri, dar respectând condiția unui număr limitat de locuri. În ceea ce privește vehiculele comerciale ușoare, acestea sunt utilizate în transportul de mărfuri și variază între 3,5 și 7 tone. În industria auto putem să aducem prin plan și microbuzele care sunt utilizate pentru transportul de pasageri, având o capacitate mai mare comparativ cu clasa automobilelor. O altă ramură este reprezentată de camioanele mari ce sunt destinate transportului de bunuri și include vehiculele de tractare a remorcilor. De asemenea, putem include autobuzele și autocarele care sunt utilizate în transportul de pasageri, dar oferă în egală măsură un spațiu considerabil pentru transportul mărfurilor sau bagajelor.

Ș.A.: Pe meleagurile românești au luat naștere două modele de mașini Malaxa și Marta. Am rămas uimită de caroseria originală a acestora pentru că, în trecut, au reprezentat adevărate bijuterii pe patru roți. Aș vrea să ne dezvălui câteva detalii despre cele două modele produse pe tărâm românesc.

Bogdan Dochița: Istoria mașinilor pe plaiurile românești se consemnează în zona de vest a țării, cu precădere în Banat și Crișana, lupta pentru supremația industriei auto fiind între orașele Arad și Reșița. Consider că primul automobil 100% românesc a luat naștere la uzinele Malaxa din Reșița, vehiculul creat oferind un nivel ridicat de confort prin prezența caroseriei elegante sub formă aerodinamică și portbagajul situat în partea frontală. Modelul Malaxa a fost considerat de cronicile vremii drept primul autoturism românesc modern. Lumea este într-o continuă evoluție și ne oprim în timp, în anul 1908, când s-a înființat, la Arad, fabrica de automobile Marta (acronim Magyar Automobil Részvény Társaság Arad). Dedicată creării automobilelor, utilajelor feroviale, autobuzelor și camioanelor, acestea surprindeau prin design-ul original al caroseriei.

Ș.A.: Una dintre cele mai importante fabrici din România, producătoare de automobile a fost construită la Mioveni. Mi-a tras atenția un model deosebit, Dacia 1100, ce a reprezentat un vârf de gamă pentru acele vremuri. Cum a luat naștere brandul Dacia și  care este istoria modelului 1100?

Bogdan Dochița: Fabrica Dacia s-a ființat la Mioveni, în județul Argeș, având la bază un acord între autoritățile române și cele franceze, reprezentate de producătorul francez automobile Renault. Construcția uzinei a avut loc în anul 1966, în anul 1968 având loc testarea primului motopropulsor. Se avea în vedere crearea unui autoturism de clasă medie, cu o capacitate cilindrică cuprinsă între 1.000 și 1.300 cm3 cubi, fiind o berlină cu tracțiune și motor pe spate.

Ș.A.: Am observat faptul că acest model Dacia 1100 a fost ales drept unul de colecție, devenind căutat de numeroși colecționari sau iubitorii de vehicule. De unde se naște această pasiune pentru mașini și care este instituția care promovează modele de Dacia pe teritoriul României?

Bogdan Dochița: Celebra Dacia reprezintă o bijuterie a industriei automobile românești de la Mioveni. Denumită și diamantul românesc, a devenit unul dintre cele mai căutate modele de colecție. Antica mașină a devenit un vehicul istoric intrând în familia Retromobil Club România, proprietarii alegând să restaureze bijuteriile pe patru roți și să le ofere o nouă față, ducând mai departe zestrea auto românească.

Ș.A.: Am observat în mass media o serie de propuneri aduse de un student în ceea ce privește oferirea unui nou design de caroserii modelului Dacia. Care sunt elementele ce diferențiază modelul tradițional Dacia de cel nou propus?

Bogdan Dochița: Vorbim despre fabricile de tradiție și iată că un student de la Universitatea Transilvania din Brașov, Alexandru Mariș, dorește ca prin design-ul creat să revoluționeze modelul Dacia 1300 fabricat în anii ‘70 la uzina din Mioveni. În opera realizată, acesta îmbină conceptele originale ale modelului de autoturism clasic românesc, dar și cele de lux prin caroseria modernă. Într-un mod armonios dar în egală măsură inovativ, acesta reunește elementele cromatice, grilele, forma farurilor și bușonul de benzină de la modelul tradițional, dar și îmbinările elementelor realizate într-un stil modern.

Sursa foto: www.alexandrumaris.ro

Ș.A.: Cercetătorii atrag atenția asupra faptului că la nivelul României a avut loc automatizarea proceselor în industria automobilelor. Ai putea să îmi spui în ce măsură acest proces de automatizare a influențat productivitatea muncii?

Bogdan Dochița: În România, sectorul industriei auto este de tradiție, devenind o arie tot mai atractivă pe plan economic. Dinamica anuală a costurilor salariale în domeniul industriei auto din România a fost acoperită de cea a productivității muncii, conform unor date analizate de Banca Națională a României, deoarece a avut loc automatizarea proceselor, acest sector devenind unul mai performant. Puterea industriei auto românești este evidențiată de creșteri semnificative, consemnate în anul 2011 de vânzarea SUV-ului Duster pe platforma de la Mioveni, dar și în anul 2018, prin modelul SUV EcoSport produs de uzina Ford de la Craiova.

Ș.A.: Un domeniu complex, în care întâlnim zi de zi tot felul de situații surprinzătoare în care profesionalismul și dexteritatea se dovedesc prin măiestria și talentul fiecărei persoane în parte. Ce presupune a fi angajat în domeniul mecanicii sau în domeniul distribuției de piese auto?

Bogdan Dochița: Locurile de muncă în domeniul mecanicii auto presupun întreținerea și repararea vehiculelor de transport, dar și distribuirea pieselor necesare în vederea funcționării eficiente a vehiculelor. Activitatea se desfășoară, în mod normal, în atelierele de service, în depozitele mari care dețin piese de schimb, dar și în zona de birouri pentru a crea legătura între client și furnizorul de piese auto, cu scopul obținerii unui preț cât mai avantajos a părților componente.

Ș.A.: Când vorbim de profesionalism există o serie de echipamente ce sunt imperios necesare a fi în dotarea fiecărui angajat din domeniul mecanicii. Care ar fi principalele elemente care ar fi indispensabile persoanelor ce activează în acest câmp?

Bogdan Dochița: Într-adevăr, se remarcă o serie de echipamente care sunt utilizate în industria auto. Vorbim aici despre uneltele (piulițele, cheile fixe, șurubelnițe), soluțiile de gresare, uneltele de calibrare, detectoarele de testare a circuitelor sau instrumentele de diagnosticare.

Ș.A.: Angajații din domeniul mecanicii trebuie să știe să manevreze tot felul de echipamente și este important să dețină o serie de abilități în ceea ce privește soluționarea anumitor probleme ale clienților. Aș dori să știu care sunt cele mai importante calități pe care trebuie un angajat să le aibă în acest domeniu?

Bogdan Dochița: Importante în acest domeniu sunt abilitățile de dexteritate și agilitate ale angajatului, dar și cunoașterea informațiilor despre părțile componente ale mașinii și modul în care aceasta funcționează. Succesul este asigurat de realizarea unei școli profesionale, de dexteritate manuală, de imaginația tehnică, de vedere a spațială a pieselor în cadrul unui ansamblu de componente, de simțul preciziei, de abilitatea de autoorganizare a programului de muncă, de acuitatea dezvoltată a vederii, dar și de condiția fizică corespunzătoare. Din punctul meu de vedere, cred că cel mai important aspect este să empatizeze cu cerințele clientului, având la bază bagajul vast de cunoștințe.

Ș.A.: Epoca globalizării și a rapidității informaționale oferă o serie de previziuni asupra evoluției industriei automobilelor a anului 2020. Care consideri că ar fi principalele lupte de supremație dintre fabricile din această industrie la nivelul societății românești și ce modele inovative ar putea atrage atenția publicului?

Bogdan Dochița: Din punctul meu de vedere, anul 2020 ar putea fi considerat a fi un an benefic pentru industria auto din România deoarece toate se așează sub eticheta verde de creare a unor autovehicule care să aibă un factor poluant cât mai redus. Deși s-a observat pe parcursul timpului o încetinire a creșterii industriei auto la nivel european, producția auto locală a fabricii Dacia, cât și Ford a avansat datorită creării unor noi modele de motorizare. Ambele fabrici conțin un portofoliu amplu privind modelele auto, cele ce mi-au atras atenția în mod deosebit fiind modelul SUV Duster, produs de Dacia, dar  și SUV Puma și EcoSport, produse de Ford.

***#dinistorie: Fizicianul Isaac Newton, în celebra sa lucrare „Philosophiae Naturalis Principia Mathematica”, pune bazele mecanicii clasice ce studiază schimbarea poziției corpurilor. Dorința acestuia a fost de a studia în mod comparativ corpurile macroscopice ce se deplasează cu viteze mici față de cele care se deplasează cu viteza luminii. Ulterior, Albert Einstein a oferit o perspectivă generală a mecanicii clasice pentru noul concept definit drept mecanică relativistă, capabilă să descrie mișcările corpurilor realizate cu viteze mari. Mai târziu, cercetătorii au definit și mișcarea corpurilor microscopice drept mecanică cuantică, astăzi, acest domeniu reprezentând un subiect vast de analiză pentru numeroși oameni de știință.***

Sursa foto:

https://www.gandul.ro/auto/galerie-foto-cum-arata-urmasul-modern-al-clasicei-dacia-1300-11823058;https://daciaclasic.ro/istoric-3/;

https://www.opiniatimisoarei.ro/dacia-de-la-rabla-la-masina-istorica-care-sunt-cele-mai-cautate/modele-de-colectie/30/01/2015;

https://specialarad.ro/marta-sau-malaxa-care-a-fost-primul-automobil-romanesc/.

Poveste de succes a studentului Bogdan Dochița o regăsiți și pe platforma online a Revistei In Society :

O poveste din tată-n fiu: mecanica, pasiunea pentru care Bogdan Dochița și-a propus să atingă performanța

(I) Regizorul Florin Kevorkian, despre iubire, Armenia și tineri: „Pieptul meu e numai sânge, iar inima mea explodează la fiecare respirație, la fiecare nou proiect pe care îl fac!”

Sursa: Arhiva personală a regizorului Florin Kevorkian

„Uitându-mă în urmă, eu mi-am sacrificat iubirea ca să pot să joc, ca să pot să scriu, ca să pot să fac film. Pentru asta, pieptul meu e numai sânge, iar inima mea explodează la fiecare respirație, la fiecare nou proiect pe care îl fac.”

    Florin Kevorkian și-a fixat ca sursă de inspirație pentru lung metrajele sale, dincolo de credință și iubire, viața comunităților autohtone, pe care regizorul de sânge armean le-a topit în sufletul său și le-a recreat într-o formă accesibilă pentru cât mai mulți oameni. Aceste elemente devin principalul motor de promovare al tradițiilor și obiceiurilor strămoșești ale tuturor comunităților, despre care acesta, a dezvoltat variate subiecte. Florin Kevorkian– un om complex- actor, scenarist, regizor, casting director și lector universitar doctor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, personalitate marcantă a lumii cinematografice românești, realizează peliculele cu scopul de a scoate în lumină istoria comunității armene prin prismă afectivă, reușind să capteze atenția publicului printr-un cumul de emoții atât estetice, cât mai ales, profund omenești. Descoperim împreună o fire deschisă laturii interculturale, aș spune eu, un artist ce abordează în filmele regizate temele actuale ale societății contemporane, dând, astfel, sens evenimentelor din trecut. Ne evocă o poveste despre viața unei comunități care a răzbit de-a lungul timpului, în ciuda vremurilor grele născute din sânge și durere, reușind să-și păstreze într-o formă autentică patrimoniul cultural, religios și emoțional.

Ștefana Agop, revista InSociety: Cheia succesului este în mâinile noastre. O carieră încununată de distincții diverse la Festivalul de film Șapte Arte, la care ai muncit zi de zi adăugând câte o cărămidă și, iată că, încetul cu încetul, zidul vieții capătă contur atât în domeniul cinematografiei cât și al teatrului. Vreau să trecem frontierele profesionale și mi-aș dori să-mi transpui povestea ta, cum ești ca om și ce te definește?

Florin Kevorkian: Mă definește puterea de a iubi și de a o lua mereu de la capăt, încăpățânarea sau voința după cum vrei să o numești, că e pozitivă sau negativă, de a-mi duce la capăt proiectele. La un moment dat, atunci când am dat scenariul, mi-au dat un nume de cod, nu știu cum le-a venit lor în cap, dar mi-au spus Manole, și apoi mi-am dat seama că se potrivește foarte mult cu viața mea, pentru că meșterul pentru arta lui își sacrifică iubirea la baza creației lui sta drept temelie Ana, soția lui. Nu pot să lucrez relaxat în scaun și să spun de acolo lucruri, poate că de asta și studenții mei mă admiră. Și mă refer la ei ca la un reper de învățare. În acest periplu pe care eu l-am făcut pentru filmele mele între Suceava, Iași și Tulcea, cu o ușoară trecere prin Botoșani, eu, de fapt, mi-am atins viața. În Suceava, pentru că acolo este locul în care s-a născut filmul, în Iași pentru tot ce a însemnat acel oraș pentru mine și pentru iubirea mea, și pentru viața mea, această moarte și renaștere. Tot în Iași, mașina mea s-a făcut praf, într-o viteză de 5 km la oră, mi s-a rupt un subansamblu care, de obicei, se rupe la marile accidente și mi s-a spus că „era atât de uzat că încât dacă vi s-ar fi stricat la o viteză de 60 km la oră, v-ați fi răsturnat sau vă dădeați peste cap”. Iar în Tulcea este locul în care se va naște următorul film și deja am găsit subiectul. Un film care evocă starea mea de spirit este „Ultimul Act”, în regia lui Kenneth Branagh, și relatează ultima parte a vieții lui Shakespeare din clipa în care i-a ars teatrul în timpul unei reprezentații cu Henric al VIII-lea, din cauza unui foc greșit tras de un tun. Din acea clipă, el nu a mai creat, afirmând că viața lui s-a năruit. La un moment dat se prezintă un boier care îl șicanează și încearcă să îl umilească, clipă în care, cel mai mare scriitor al epocii îl privește pe rivalul său în ochi și îi spune: „Dragă domnule, te tot legi de mine continuu și uiți că în ultimii ani am făcut atâtea piese (și a spus vreo 160 de piese) care au avut ca public de vreo douăzeci de ori populația Londrei și că toate aceste lucruri, eu le-am făcut cu creierul meu și cu sufletul meu și a însemnat un bine pentru toți oamenii care au văzut aceste piese și s-au lăsat transformați de ele. Și eu voi însemna pentru istorie ceea ce tu nu vei însemna niciodată, iar nevasta mea, pe care tu o numești incultă, îți spun că este mai valoroasă decât tine prin felul ei de a fi”. La Iași, dacă ar fi să se nască o poveste, un subiect de film, ar trebui să fac exact aceeași perioadă de pregătire și de documentare, dar pot spune că sunt elemente armenești extraordinare, de un mare rafinament și de o limpede valoare, incluzându-l în asta pe un om extraordinar, care este un mare profesor și un mare suflet și este prof. univ. dr. Maricel Agop. Sunt absolut surprins de firea sa deschisă și îmi doresc mult să particip la o lecție ținută de dânsul studenților săi.

Ș.A.: O activitate culturală bogată, împărțită în egală măsură între lumea cinematografică și scena teatrelor naționale. Îmi stârnești curiozitatea și aș vrea să știu cum ai reușit să faci performanță în ambele domenii, reușind să transmiți emoții atât din postura de actor, cât și din cea de scenarist și regizor?

Florin Kevorkian: În toate aceste domenii există un fond comun: sufletul omenesc. Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că pot să jonglez între ele și, începând cu actoria care este transmiterea emoțională către public, continuând cu scenariul care este transmiterea informației, a gândului și a emoției prin scris, prin cuvânt și apoi cu regia care înseamnă un cumul al primelor două, toate sunt în posibilitatea de a fi create printr-un casting adecvat în clipa în care îți găsești actorii care să îți transmită exact mesajul cinematografic. Ca profesor, nu fac altceva decât să creez o platformă, o pepinieră a actorilor pentru filmele pe care eu si colegii mei regizori le produc. Este foarte frumos atunci când poți să corelezi toate aceste meserii și arte, în același timp, sau în timpi alternativi.

Sursa: Arhiva personală a regizorului Florin Kevorkian
Ș.A.: Un parcurs academic impresionant, marcat de participări numeroase la festivaluri internaționale de film și teatru. Poți să spui, te rog, în urma studiilor absolvite, atât a celor de licență și master, cât și a celor de doctorat, care au fost preocupările tale academice și cum ai reușit să atingi performanța?

Florin Kevorkian: Nu știu dacă am atins performanța. Dacă am atins-o, este sub un semn dumnezeiesc, fiindcă eu consider că performanță este vizibilă în domeniile în care lucrezi doar în momentul în care poți să transmiți către studenți sau oameni emoții, iar legile de transmitere a sentimentelor poți să încerci să le emiți, să le clarifici, dar sunt mai mult în partea lui Dumnezeu, tu mai mult le simți. Astfel, este un echilibru fantastic între logică și sentiment.

Ș.A.: Parcursul profesional pe care l-ai urmat spune ceva despre tine și am observat că te-ai format în jurul generațiilor de aur, reprezentate de prof. Horațiu Mălăele și prof. univ. Mircea Albulescu, oameni de valoare care au sedimentat ceva în sufletul tău ca regizor, atât profesional, cât și personal prin șlefuirea caracterului. Cum a fost elevul și tânărul student de ieri, cum este actorul și regizorul de astăzi?

Florin Kevorkian: În procesul pedagogic este foarte important, la un moment dat, ca profesorul care îți dă principiile de lucru să fie, în același timp, extrem de activ în domeniile lucrate, ca elevul să știe că este racordat practic la principiile exemplificate. Profesorii mei, din fericire, erau mari actori și au rămas mari actori, chiar dacă Mircea Albulescu s-a stins. Profesorii mei, și aici nu mă refer numai la cei doi mari actori enumerați mai sus, ci la toți profesorii mei ce mi-au marcat și mi-au modelat modul de a gândi, de a simți și de a acționa. Profesorii mei sunt foarte, foarte, foarte mulți, unii care au acționat asupra mea nemijlocit, iar alții, prin intermediul cărților și al filmelor pe care mi le-au dăruit mie și lumii intregi. Profesorii mei au fost Hemingway, Cehov, Gogol, Turgheniev, Esenin, Evtushenko, și cei mai mari Dostoievski și Tolstoi; profesorii mei au fost britanici, francezi, italieni, americani și nu am să înșir aici toți scriitorii, nuveliștii, poeții, toți marii compozitori de muzică din trecut și din prezent. Nu am să trec toată pleiadă care mi-a marcat viața în meseriile mele directe; dar nu pot să trec peste dl. Cătălin Naum, dl. Dinu Manolache, dl. Emil Hossu, dna. Catrinel Dumitrescu, peste Geo Saizescu, Ion Tobosaru, Ileana Berlogea, Valentin Dimitriu, Szoby Czeh, Florin Mihăilescu, Elisabeta Bostan, Laurențiu Damian, Lucian Pricop, Alex Jitea și mulți, mulți, mulți alții…ca să nu mai vorbesc despre studenții mei care devin profesori, căci cursurile mele cu ei sunt mereu interactive. Toți m-au învățat principii general valabile care mi-au rămas de atunci și până acum, și alte concepte care s-au șlefuit în timp prin cărțile pe care le-am citit, prin filmele sau piesele de teatru văzute. Fiecare om e un diamant și fiecare clipă de viață îi mai atinge o fațetă, fiecare durere îi mai arde o cicatrice, fiecare despărțire de o iubire îi mai frânge o parte din suflet și fiecare altă iubire, nouă și frumoasă îi umple golul și îi dă strălucire.

Ș.A.: Ai creat în jurul tău un hub cultural, ai șlefuit diamante, ai transmis emoții prin scenele de teatru și peliculele realizate, ai oferit sfaturi prietenilor și te-ai mobilizat în vederea conturării unei cariere demne de invidiat. Aflându-ne într-un spațiu deschis cunoașterii, cum poate un tânăr să își descopere abilitățile și chemarea?

Florin Kevorkian: Poate, orice se poate în lumea asta și limita e cerul. În artă însă, poate, cu condiția de a învăța continuu și constant de la profesorii lui și dacă îi ascultă nu cu liniște și așa, cuminte, în bancă, ci ascultă activ, și dacă nu înțelege, adresează întrebări și crează și probleme dacă e nevoie, și apoi să aibă curajul de a risca. Să riște ca să își găsească drumul, nu să stea cuminte; în arta nu înveți abilități, ci înveți să fii inovativ. Să riște și să iubească, un om care nu iubește este un om sec, este un om neimportant pentru că se așează comod în viață în loc să năzuiască, un om fără vise e un om năruit.

jfrrSursa: Arhiva personală a regizorului Florin Kevorkian

Ș.A.: Epoca contemporană este dedicată rapidității informaționale, a gradului ridicat de tehnologizare, a digitalizării exagerate axate pe rețelele de socializare. Un spațiu virtual, confortabil, în care se creează relații de prietenie fictive, în care contactul dintre persoane este superficial, limitat, aproape inexistent. Se creează o dependență de „perfecțiunea” online în care latura umană, sensibilă este vizibilă din ce în ce mai rar. Aș vrea să te întreb care este secretul menținerii stării de echilibru între viața personală și profesională în mediul online, reușind în egală măsură să te conectezi cu oamenii din mediul virtual și să transmiți emoții pozitive, reușind să îi atragi în universul tău?

Florin Kevorkian: Sincer să fiu, eu aș desființa spațiul virtual, deși el are într-adevăr o putere informațională de netăgăduit. Rapiditatea și necesitatea lui în lumea noastră este absolut limpede, dar dacă oamenii se rup de viață și ajung să considere mediul online ca fiind mai important decât trăirile nemijlocite, atunci trăim într-o mare eroare. Oamenii trebuie să aibă puterea de a încerca singuri viața reală, de a încerca să iubești palpabil, de a încerca să trăiești realmente, indiferent de deznodământ.

Ș.A.: Asul tău din mânecă este reprezentat de latura spirituală și de credința nemărginită în forțele proprii. Ești un model de urmat datorită atingerii cu succes a obiectivelor personale și profesionale. În acest context, ți-aș sugera să te adresezi tinerilor care se află într-o continuă căutare a sensului lor în viață, carieră, definirea și stabilirea principiilor sănătoase și funcționale. Ce gând le-ai transmite acestora?

Florin Kevorkian: Tinerilor le spun să-și însușească frumusețea morală și năzuința de a iubi adevărat, riscând totul pentru acea iubire. Le doresc să învețe despre ei înșiși, despre lumea în care trăiesc, pentru că asta este o valoare indiscutabilă. Le doresc să își găsească propriul drum, având curajul dincolo de lupta de a-și asuma riscuri conform datelor dobândite până la acel moment de cumpănă. Viața este frumoasă dacă o trăiești din plin. Dacă o trăiești în scheme și în liniște, în echilibru aparent, este ca și cum ai trăi cu o mască pe față, e ca și cum ai vedea natura dintr-o vitrine. Așadar, copii, aveți curajul să trăiți din plin, căci, în orice rău e un bun, și-n orice bun există și un rău, c-așa e lumea, într-un continuu și fascintant echilibru. De am trăi toți în fericire, cum am mai deosebi fericirea maximă față de una constantă? Și-atunci ele coexistă; dar niciuna nu e veșnică, nicio fericire nu este eternă cum nici un eșec nu este sortit eternității. Doar noi, suntem trecători…

Ș.A.: Poporul armean are o istorie aparte, fiind primul care a adoptat creștinismul ca religie oficială de stat, iar miturile biblice o confirmă prin prezența piscurilor semețe ale Muntelui Ararat ce ar reprezenta arca lui Noe, conform zicerilor vremii. Pe tărâmul plin de mister al Armeniei s-au așternut numeroase lăcașuri de cult care au constituit izvorul de ispirație pentru filmul documentar de mediu-metraj „Noravank între legendă și realitate”. Ne poți dezvălui ce înseamnă spiritualitatea pentru națiunea armeană și unde se regăsesc rădăcinile ispirației de regizor în acest context?

Florin Kevorkian: Noravank este, iarăși, o filmare care s-a întâmplat în doisprezece ani, de pildă, când aveam 33 de ani și am fost prima dată în Armenia și am ținut-o minte și știam cum este. În clipa în care eu am început să merg, datorită unul proiect European, an de an în patria- mamă, atunci mi-a venit ideea de a crea acest film. Am mers într-o excursie și am făcut filmări de prospecție, apoi am organizat filmarea peste încă un an de zile, împreuna cu un operator armean, același cu care am făcut și filmul despre genocid și ne-am găsit cele mai bune unghiulații, ne-am făcut decupajul regizoral, ne-am informat asupra însemnelor străvechi pe care le putem regăsi pe pietrele legendarei mănăstiri. Sunt simboluri create de vechii zidari, constructori în piatră, armeni din secolul XIII. Am fost, am filmat, am montat, sunt regii create în timp. Fiind în străinătate, nu poți să le faci pe repede-nainte. Dacă mă întrebi de cultura armeană, atunci, aceasta va fi întotdeauna legată de religie, de principii biblice, așa cum spune domnul prof. univ. dr. Maricel Agop- „Biblia este prima carte de legi care îți explică tot, este un compendiu” și tipurile de relații omenești se regăsesc toate acolo. Și acolo își au rădăcinile nu doar poveștile armenești, ci creații întregi de artă, indiferent că vorbim de artă plastică, creații teatrale sau scenarii întregi, căci și eu am rădăcini în Biblie.

Sursa: Arhiva Uniunii Armenilor din România Sucursala Iași
Colaborator foto: Davi Babanu Photography

Ș.A.: Profund atras de rădăcinile armenești, ai dorit să oferi publicului larg o perspectivă de ansamblu asupra istoriei armenilor din Transilvania prin regizarea, în anul 2014, a filmului documentar de lung-metraj „Armenopolis – Suflet Armenesc”. O poveste interesantă în care aflăm că actualul oraș Gherla a fost fondat de armeni negustori, care au contribuit la dezvoltarea economică a fostului târg Samusuivar. În prezent, zestrea culturală transmisă noilor generații se reflectă prin existența ansamblului de dans, a bazarului cu produse tradiționale și a atelierului de pictură. Cum este lumea creată în jurul orașului Armenopolis și ce te-a determinat din ipostaza de regizor de origine armeană să faci cunoscută istoria armenilor din Transilvania?

Florin Kevorkian: Elisabeta Bostan a citit, la un moment dat, despre Gherla și i s-a părut o poveste extraordinară. Pentru că în mintea ei de absolut cineast nu puteau să existe decât scenarii și filme, am pornit acest proiect atât ca pe un film profesionist, cât și un film semi-de-familie, în sensul în care am plecat în prospecție cu camera de filmat împreună cu copiii, Anais și Araxi, care aveau atunci 8 și 10 ani. Am început să selectăm și să filmăm locații aleatoriu ca să putem allege, ca mai apoi, să putem construi povestea Armenopolis. Perioada în care noi am nimerit era final de august-început de septembrie, coloritul frunzelor era absolut extraordinar, așa că după ce ne-am întors în București, am lăsat copiii acasă și m-am reîntors eu și cu Iza să filmăm diferite obiective. Filmul cu Gherla a durat 3-4 ani, timp în care, în diverse anotimpuri, am revenit și am filmat anumite lucruri. Scenariul s-a scris pe măsură ce noi filmam pentru că, în documentar, se poate asta, putem înregistra evenimente. De pildă, Ziua Sfântului Grigorie Luminătorul n-am fi putut să o ratăm pentru că nu o aveam în script, știam că o vom filma și că va fi într-un anume fel. Au lucrat cam cinci operatori la această peliculă pentru că în diferite etape am angajat diverși specialiști care să poată filma odată cu mine toate desfășurările armenești de care aveam nevoie, iar acest lung metraj a fost prezentat în cinematograful din Gherla, care ar trebui să se cheme Armenopolis. Sunt interesat de puterea de revenire, de renaștere a poporului armean, care nu se lasă niciodată călcat în picioare, distrus. Indiferent ce problemă ar avea, el merge mai departe. Un popor ce parcurge prin sânge istoria lui, prin puterea de a lua viața mereu de la zero, puterea de-a renaște în orice condiții prin credința în Dumnezeu și în ei înșiși, acesta este semnul care există în filmele mele despre armeni, este puterea de a termina o viață și de a începe mereu o alta.

Ș.A.: Făcând o paralelă între Armenia și România, ambele popoare sunt profund religioase, păstrând cu sfințenie tradițiile și obiceiurile străvechi, lăsate zestre culturală de la înaintași. Pe teritoriul românesc, armenii au clădit biserici impresionante ce au rămas mărturie a existenței acestora încă din cele mai vechi timpuri. Bucovina, cu ale sale plaiuri mioritice, reprezintă și o poartă de cunoaștere, înseamnă „un loc care a îngăduit mai multe naționalități”. Concentrăm secole de istorie în falnica Mănăstire Hagigadar, leagănul credinței pentru diaspora armeană. Un râu curgător de trăiri, credințe și principii te-au determinat să creezi filmul documentar lungmetraj „Hagigadar – Împlinirea Dorințelor”. Care este legenda acestor locuri moldave și ce emoții ai dorit să transmiți către publicul larg?

Florin Kevorkian: Hagigadar înseamnă pentru armeni și nu numai pentru ei un loc unde mergi la o mănăstire ridicată spre cer, realizată de frații Donavak, într-o frumoasă negociere cu Maica Domnului, pe care au visat-o cântând într-o noapte, împreună cu îngerii. Aceasta le-a spus să construiuască o biserică și frații au răspuns afirmativ, punând o singură condiție – de a prospera în afaceri. Într-un mod divin, Maica Domnului i-a făcut să câștige foarte bine ca să poată să pună bazele bisericii. Hagigadarul înseamnă altceva, un loc în care te poți duce în genunchi când ești zdrobit de viață, un spațiu în care atunci când te năpădesc greutățile le lași pe umerii lui Dumnezeu pentru că tu nu mai poți să le duci. Pentru mine, Hagigadar reprezintă o rugăciune alături de femeia iubită, acest loc îmi știe toate cele trei mari iubiri ale vieții mele și atunci când m-am despărțit, și atunci când am continuat o relație, și atunci când am recreat una într-o noapte superbă în care eu eram între două secvențe foarte grele din filmul Bukovina. Hagigadar înseamnă viață și durere, în același timp și în egală măsură.

Ș.A.: Publicul căruia te adresezi în cadrul peliculelor realizate este format din tineri însetați de cunoaștere, dar și din persoane mature care percep mesajul prin prisma personal- afectivă și experimentală. Care sunt elementele cheie ce stau la baza realizării unui film, ce etape de cunoaștere parcurgi și cum reușești să transmiti emoția ta într-o formă autentică prin care să ajungi la sufletul tuturor indiferent de categoria de vârstă?

Florin Kevorkian: Răspunsul real e că nu știu, nu pot să spun decât că atunci când lucrez, și mă refer la actul de creație în sine, sunt cu totul în procesul artistic, complet implicat. Pentru că, dacă am fost în stare să îmi sacrific familia în numele artei, atunci nu mă pot opri să fac la jumătate acest lucru. Cea care m-a caracterizat foarte corect, foarte bine, a fost fiica mea cea mică, Araxi, care mi-a spus: „tata, tu ai vrut doar sa creezi liber, nu ne-ai părăsit”. Mi-am dorit mult ca fetele mele să poarte nume armenești și dacă este un lucru pentru care îi mulțumesc fostei soacre este că nu s-a împotrivit acestui lucru: Anais e numele armenesc al Zeiței Florilor și a naturii, a vânătorii, iar fetele denumite astfel sunt predispuse succesului datorită ambiției și abilităților de comunicare, ambele importante în viață, iar Araxi vine de la „Arax”, apa curgătoare care desparte sau apropie Turcia de Armenia, fiind un râu care izvorăște aproape de orașul Erzurum și curge pe frontierele dintre cele două țări; tinerele ce poartă acest nume sunt generoase și empatice, capabile să interacționeze cu cei din jur.
Transpun emoție în viața de zi cu zi, indiferent de lupte și transmit emoție în fiecare film într-o formă autentică prin care cred, dar mai ales, sper să reușesc să ajung la sufletul publicului. Mă rog la Dumnezeu în genunchi, trăiesc și simt asta, rugăciunea până dincolo de mine, prin trăire intensă și supremă și visul meu, uneori împlinit, este să fac oamenii mai buni prin filmele mele. Sunt artiști care iau premii majore și bine-meritate, marcante în istoria cinematografiei, în schimb, premiile mele se iau în fiecare seară în care prezint filmele, când oamenii vin și îmi spun „mi-ai făcut ziua mai frumoasă, m-ai emoționat, m-ai făcut să fiu încărcat cu energie pozitivă, mi-au dat lacrimile de emoție când am văzut fie Noravankul, fie Bukovina, fie filmele de ficțiune”.

Sursa: Arhiva personală a regizorului Florin Kevorkian

Povestea de succes a regizorului de sorginte armeană Florin Kevorkian o puteți regăsi și pe platforma online a Revistei In Society:

Regizorul Florin Kevorkian, despre iubire, Armenia și tineri: „Pieptul meu e numai sânge, iar inima mea explodează la fiecare respirație, la fiecare nou proiect pe care îl fac!”(I)

(II) Moștenirea culturală a regizorului Florin Kevorkian: „Eu fac filme care te costă viața și mulți m-au întrebat cum mă mai ține sufletul…”

Sursa: Arhiva personală a regizorului Florin Kevorkian

Partea a II-a a unui amplu interviu (pe care îl găsiți aici) pe care Florin Kevorkian ni l-a acordat are în vedere discuția despre filmul BUKOVINA. Florin Kevorkian realizează peliculele cu scopul de a scoate în lumină istoria comunității armene prin prismă afectivă, reușind să capteze atenția publicului printr-un cumul de emoții atât estetice, cât mai ales, profund omenești. Descoperim împreună o fire deschisă laturii interculturale, aș spune eu, un artist ce abordează în filmele regizate temele actuale ale societății contemporane, dând, astfel, sens evenimentelor din trecut. Ne evocă o poveste despre viața unei comunități care a răzbit de-a lungul timpului, în ciuda vremurilor grele născute din sânge și durere, reușind să-și păstreze într-o formă autentică patrimoniul cultural, religios și emoțional…

„Nu pot să regizez un film în care să nu pun suflet, nu am cum, iar acest film, Bukovina, este pelicula în care eu mi-am pus toate cunoștințele mele de până atunci, în următorul film voi mai învăța ceva, pentru că viața însăși este un continuu proces de cunoaștere, auto-cunoaștere și învățare. În ceea ce privește filmul Bukovina, adevărul este că eu l-am dus la capăt, așadar am fost corect, ceea ce am promis în fața lui Dumnezeu am dus, că eu sunt răvășit și terminat și distrus și îngenunchiat lăuntric, este altă discuție, dar eu l-am finalizat ca artist sau creator de artă.”

Ștefana Agop, revista InSociety.: Seriozitatea în actul creației și preocuparea permanentă pentru sprijinirea tinerelor talente te-a determinat să fii membru în juriu în perioada 2015-2018 la Festivalul GOPO din București, iar în anul 2010, la Festivalul Internațional de Film pentru Copii și Tineret în Zlin, Cehia. Ce emoții te cuprind atunci când în fața ta vin tineri talentați care și-ar dori să urmeze în viață drumul spre arta cinematografică sau teatrală?

Florin Kevorkian: În aceste serii la GOPO am fost înconjurat de persoane de toate vârstele, așadar am avut ocazia să întâlnesc și oameni consacrați, la Zlin, în schimb, am fost și am judecat practic filme regizate de maturi, dar pelicule cu și despre copii. În momentul jurizării simt o responsabilitate omenească și profesională pentru că întotdeauna există o luptă între a-i da speranță tânărului din fața ta care să se împlineacă în timp și a avea grijă ca nu cumva să risc și să-i deturnez drumul înspre meserii artistice fără ca el să fie realmente talentat. Întâlnirea dintre oameni este, de fapt, un dat al lui Dumnezeu. Un om pe care îl întâlnești la un moment în viață poate să te marcheze pentru totdeauna… în bine sau în rău.

Ș.A.: Spațiul moldav a fost privit ca un mozaic interetnic, la care minoritățile au contribuit la formarea și dezvoltarea lui. Cunoscând îndeaproape comunitatea armeană din România, istoricul Nicolae Iorga a sprijinit și facilitat integrarea refugiaților armeni, respectând spiritul negustoresc desăvârșit – „nu putea să existe pe vremea aceea un târg moldovenesc, deci comerț, fără armeni”. Prima așezare a frumoasei comunități este evidențiată de către cercetători ca fiind la Botoșani, unde lăcașul de cult armenesc datează încă din 1350, fiind considerat a fi prima atestare documentară a orașului. Iorga consemnează în scrierile sale, Choses d’art arméniennes en Roumanie (1935), că „armenii sunt oarecum părinții Moldovei”, aspect care, probabil, te-a influențat în realizarea proiectului care va deveni într-o bună zi filmul documentar de lung-metraj „Botoșani- Raiul Armenilor”. Din ce surse trebuie să se hrănească sufletul și imaginația regizorului și cum a reușit fostul târg botoșănean să te atragă ca un magnet?

Florin Kevorkian: Venirea la Botoșani a fost ideea lui Varujan Vosganian de a face un film despre Botoșani, după ce a văzut Armenopolis, suflet armenesc, dar de la idee la realizare este un drum care pe lângă talent, sacrificiu, îndelungată documentație și timp oferit exclusiv filmului și nu alternării în alte activități, apare necesitatea iminentă a finanțării. Sunt un om cinstit, care muncește cu sufletul și mintea lui. Așadar, îți povestesc despre film. Filmul îl creezi cu sânge, cu creier, cu suflet, cu dorința de a crea experiențe unice și excepționale oamenilor care îl văd, este un eveniment în sine. Când un om transmite emoție, trebuie prețuit. Nu spun neaparat că Picasso este mai mare decât Van Gogh, dar este printre puținii care a fost apreciat în timpul vieții. Acum, pentru filmul Botoșani este nevoie de finanțare, astfel încât proiectul să prindă complet contur, pentru a putea vedea leagănul armenilor în acel spațiu în care, în sfârșit, și-au găsit loc de popas, pe drumul lung al mătăsii între Caffa și Lvov, o regiune în care au întâlnit localnici primitori. Și au găsit aici loc bun întâi pentru un han, mai apoi pentru biserică. Aici există cel mai vechi lăcaș de cult, Biserica Sfanta Maria din Botoșani, care datează din anul 1350. Am filmat actul constitutiv al bisericii, Evanghelia de la Caffa, una dintre cele mai prețioase cărți, dusă de Vasken I în Armenia. Este o carte superbă și în ea există o energie incredibilă. După înălțarea bisericii, au consolidat școala și apoi, comunitatea a crescut treptat. De aceea, consider că ar fi cazul să se găsească finanțări pentru un film cu scopul de a scoate la iveala povestea reală a armenilor și cum aceștia au contribuit la dezvoltarea socială a orașului.

Sursa: Arhiva personală a regizorului Florin Kevorkian

Ș.A.: Orașele moldave reprezintă puterea de renaștere a unui popor. Rolul armenilor din Moldova este vizibil prin crearea primei clase burgheze care reprezenta un nucleu stabil la nivelul principatului. Istoricul Nicolae Iorga a menționat în scrierile sale că „negustorul armean, din Galiția mai ales, este harnic, ager, foarte curat și purtător al unei civilizații răsăritene și apusene mai înalte. El a durat bolți și case de cărămidă, a cuprins între ele străzi pline de zgomot și de mișcare, s-a îmbogățit și a îmbogățit pe cărăușii și meșterii, pe oamenii de muncă mai grea ai țării”. Cum este, din perspectiva ta, armeanul de ieri și cel de astăzi? Poate acesta constitui un model moral și profesional pentru mediul înconjurător?

Florin Kevorkian: Dacă mă întrebi, ca o linie de foc, între armeanul de ieri și cel de astăzi rămâne valabil un lucru absolut și anume, în primul rând, credința în Dumnezeu, în al doilea rând, știința de carte. În general, dacă armenii nu au putut ei să învețe, și-au trimis copiii la școala și au știut importanța învățăturii. Marea majoritate a armenilor sunt vorbitori de limbi străine, au studii superioare, și dacă nu au, practică o meserie, fie că este meșteșugărie, fie că este prelucrarea metalelor prețioase, orice ar face, încearcă, și adeseori și reușesc să fie cei mai buni. Este un sfat pe care unchiul meu de origine armeană, Anton Kevorkian, mi l-a dat, el însuși fiind unul dintre marii profesori de limba română din învățământul preuniversitar- „Dragă Florin, poți să faci ce vrei tu în viață, dar ceea ce alegi să faci, încearcă să faci cel mai bine. Încearcă în ceea ce faci să fii cel mai bun”. Are o serie de articole interesante, dar și o carte tipărită la editura Ararat. Și a-propos de unchiul Anton… au avut loc o serie de întâlniri mediate de Mihai Stepan Cazazian, de la Editura Ararat, legate de evoluția comunității armene din România, la care a participat și fostul său elev, Varujan Pambuccian. Unchiul meu a șlefuit diamante, a format generații întregi, astăzi, majoritatea elevilor săi fiind oameni marcanți ai acestei lumi, nu doar ai acestei țări. Armeanul contemporan poate constitui un model moral și profesional, dar și unul de familie, asta în cazul în care soția sa nu este alterată de educația socială a secolului XX-XXI, în sensul că femeia devine independentă, atât de liberă, încât familia devine doar o constrângere pentru spațiul ei personal. Din punct de vedere moral și profesional, armenii sunt un model posibil ca oameni, nu sunt mai buni neaparat față de ceilalți, dar constituie prin ei înșiși și prin învățătura pe care o au, un posibil exemplu, dar, în genere, ei sunt perfecționiști, nu își permit să greșească.

Ș.A.: Prin vizionarea peliculei „Bukovina”, ne inviți la o incursiune în Țara Oamenilor Fagi și a Iubirii Adevărate. Un film cu scopul de a urmări să aducă în inima publicului larg ceea ce noi numim unitate, prietenie, înţelegere, răbdare, linişte, credinţă, acceptare şi iubire dincolo de orice barieră. Precizai că ai căutat Bucovina în inima femeilor care au păstrat acest tărâm de basm – viu şi nealterat de ura noastră cea de toate zilele. Care este sentimentul suprem ce te cuprinde atunci când relatezi despre Bucovina și ce mesaj dorești să transmiți spectatorilor prin vizionarea acestui film?

Florin Kevorkian: Am scris la un moment dat într-un articol că povestind despre acest film unor străini le-am spus despre Bucovina și bunicile de aici, despre modul în care ele gândesc, despre modul în care cred în Dumnezeu, despre modul în care se roagă și ei au spus că este atât de frumos încât ar trebui să fie în lume mai multă Bucovina. Era un termen foarte frumos, dar fiind deja plin de tot ceea ce s-a transmis, nu i-am dat atât de multă atenție câtă i-a dat Ada, care este sufletul filmului într-un fel, fiind și actriță, și producător executiv. Și ea a spus „acesta este mesajul care trebuie să fie vârful campaniei acestui film: mai multă Bucovina! Oamenii au nevoie de mai multă Bucovina!”. Oamenii au nevoie de curajul de a se lupta cu greutățile fără să se lase înfrânți, au nevoie de forța de a-și duce crucea chiar și atunci când sunt în genunchi, au nevoie să creadă în Dumnezeu, când sunt la pământ. Așa cum mergem la Hagigadar și ne așezăm în genunchi în fața lui Dumnezeu când nu mai putem, căzuți în suferință și ne rugăm să ne dea o cale, să ne aline, și, chiar de nu se întâmplă ce ne dorim, noi știm că e voia Domnului, și-n final vine izbăvirea, acceptarea. Puterea de a merge mai departe, dincolo de orice pentru credința ta, este sensul acestui film. Poate că mulți m-au criticat că nu m-am implicat în zona legislativă a acestui film și nu am avut timp, recunosc asta, probabil că nu am fost un producător extraordinar în ceea ce privește aceste analize, însă am fost un regizor foarte bun prin ceea ce am cerut și prin ceea ce am visat pentru că ceea ce am dorit se vede acolo, pe peliculă. Însă m-am luptat ca o fiară pentru a duce acest film până la capăt, cu durere, cu nopți nedormite, cu chin, cu umilință, în genunchi m-am luptat și încă mai lupt pentru film. Când cineva nu mi-l prețuiește la adevărata sa valoare, sunt în stare să mă apăr pentru ca nu poți lua în derâdere un spațiu atât de frumos cum este Bucovina și nici oamenii săi de o frumusețe aparte; e ca și cum ai glumi de-a iubirea însăși, e ca și cum ai glumi despre credința unui om. Acest film m-a costat mult prea mult sufletește ca să poată fi luat în derâdere. Se întâmplă cu filmele realmente bune să îl vezi și să îl mai revezi ca să înțelegi tot ceea ce este în el. Cei care au văzut pelicula Bukovina au spus toți în, diferite feluri, că pentru a înțelege complexitatea oamenilor de acolo, ar trebui neapărat revăzut.

„Despre următoarea proiecție de film nu aș vrea să vorbesc deoarece va părea că fabulez, mă rog la Dumnezeu să îmi dea puterea așa cum am făcut un film despre femeile importante ale acestei vieți, să creez unul despre bărbații importanți ai acestei lumi. Sunt acei oameni care sunt cei mai aproape de Dumnezeu, călugării din Athos, acesta este un proiect. Al doilea ține de iubirea frumoasă a unei femei care a trecut dincolo de orice graniță pentru un bărbat și a reușit să iubească o viață. Este vorba despre o superbă poveste de dragoste între o evreică și un creștin, în perioada celui de al Doilea Război Mondial, în Tulcea. Un alt lung-metraj are un titlu care ar putea fi destul de sugestiv „Orice mare iubire se naște interzisă” și este despre cum pot prietenii apropiați, dorindu-ți binele, să îți distrugă iubirea. Să spună: „băi, dacă vă iubiți, e frumos”, îi numeri de degetele de la o singură mână, și uneori nu găsești un om care să afirme asta. Toți vor vedea prin înțelepciunea lor nemărginită și prin cunoștințele lor educative cosmice numai ce poate să oprească o iubire, dar nu ceea ce poate să o țină în picioare. Mai am un film despre Strunga, filmul după scenariu de fapt, cel despre genocidul împotriva armenilor.”

Ș. A.: O nouă pelicula evocă fragilitatea ființei umane precum și vremelnicia noastră pe Pamânt. Este povestea unui grup de copii, supraviețuitori ai armenocidului, care în ciuda greutăților pe care le întampină, reușesc să creadă în iubire și prietenie. Destinul este asemănat cu o umbră de vis, ce poate fi oferită prinr-o mărinimie dumnezeiască, dar și sustrasă într-o fracțiune de secundă. Construirea unor principii de viață juste, îi scoate din anonimat pe acești tineri, ce devin eroii unei povești în care binele învinge. Inspirat din fapte reale, filmul surprinde două momente cheie ale istoriei tragice parcursă de națiunea armeană: campania condusă de sultanul Abdul Hamid între anii 1894 – 1896 și armenocidul din anul 1915, în urma căruia armenii au fost deportați, pierzând totul în fața sorții, dar recăpătându-și speranța într-o nouă existență. Filmul ficțiune lung-metraj „Strunga dintre Moarte și Viață” reprezintă reflectarea clară a genocidului înfăptuit sub motivații etnice. Spațiul românesc a fost singurul deschis în a găzdui, într-un orfelinat din județul Iași, un număr considerabil de copii armeni. Spiritul tolerant și iubitor al moldovenilor este evidențiat în filmul regizat de tine. Cum ai reușit să transpui trecutul istoric într-o formă de poveste ce prinde viață odată cu iubirea de semeni?

Florin Kevorkian: Strunga dintre moarte și viață este o piesă de teatru care a marcat începutul unui pod cultural între teatrul de stat din Botoșani și comunitatea armeană. Când eu am făcut această piesă pornită de la ideea lui Cristi Lazarovici, un scenariu creat în câteva minute înainte de venirea unui tren spre București, povestea prindea contur, căci trăia deja în mine și în sufletul meu de ani de zile, pe când citeam și vedeam filme despre genocid… În această piesă se regăsește și Varujan Vosganian, prin reflectarea volumului său absolut superb despre armeni, „Cartea Șoaptelor”. Aici regăsim fărâmituri din Musa Dagh, Vară fără zori, sunt toate povestirile care nu au fost scrise niciodată, inclusiv povestea lui Baron Berci Margarian, care ne spunea că la un moment dat, supraviețuitorii din genocid îi trimiteau pe copii afară din cameră, când era dumnealui mic, acum mulți, mulți ani. Curios din fire, a tras cu urechea și atunci, părinții nici măcar nu mai vorbeau, ci doar își aminteau de atrocități, masacre, chinuri, ascunderi și trădări, le curgeau lacrimile și puneau doar unul pe celălalt mâna și îi mulțumeau lui Dumnezeu că mai sunt vii. Aceste momente există în piesa de față, iar cei care au văzut-o, au spus că trebuia ca împreună cu biletele să fie livrate și niște șervețele. Dincolo de actul artistic, vorbim despre o mărturisire a unor fapte istorice întamplate. Subiectul este unul extrem de sensibil și periculos- Strunga dintre moarte și viață a fost transformat ulterior într-un scenariu ales în primele cinci în concursul organizat de Uniunea Producătorilor din România. Probabul că acest scenariu va deveni film, când și dacă vor exista finanțări în acest sens, iar divinitatea va decide asta. Tot ceea ce scriu și tot ceea ce transmit ca actor, încerc să captez în filmele mele și reușesc cu voia lui Dumnezeu, pentru că o fac cu tot sufletul, nu mă pot gândi să fac altfel. Poate că și acesta este motivul pentru care este foarte dificil să poți trăi lângă mine. Toate femeile care au fost în viața mea m-au iubit la nesfârșit din clipa în care vedeau cum lucrez, cum creez, cum scriu, cum regizez. Seva armenească există pe lângă celelalte semne de sânge care există în mine. Sunt multicultural pentru că bunica mea avea rădăcini poloneze, bunicul era armean, tata era armean, mama bulgăroaică și româncă, iar eu port în mine și cu mine sângele lor. Cea mai apropiată sufletului o descopăr ca fiind latura armenească, nu știu de ce, poate și pentru faptul că am thalassemie minoră ca orice oriental sau poate pentru că mă simt mai apropiat de zodiacul meu oriental decât de cel european, poate și pentru că simt că sunt un om fără pământ, pentru că tărâmul nostru e în Armenia. Suntem oameni care toți suntem orfani ai genocidului, am afirmat asta mereu. Sângele nostru curge în altă parte decât în țara noastră și asta nu o facem pentru că am vrut să plecăm, ci pentru că a trebuit să părăsim patria mamă ca să supraviețuim. Semnul armenilor, în adâncul lor, este puterea de a supravițui și puterea de a merge mai departe dincolo de orice pericol sau primejdie s-ar ivi în calea lor.

Sursa: Arhiva personală a regizorului Florin Kevorkian

Ș.A.: Undeva, în zona de nord a României, tronează un colț de rai ce poartă numele de Bucovina. Un mediu în care divinitatea a îngăduit un tărâm plin de mănăstiri și biserici în care ne regăsim din punct de vedere spiritual și moral. Odată pătrunși în basmul bucovinean, la tot pasul descoperim misterele obcinelor unduitoare, cursul șerpuit al apelor curgătoare Bistrița și Moldovița, dar și formele aleatorii de piatră presărate pe abrupturile Munților Călimani. Privind acest film, te curprind emoții care te atrag înspre mediul rural, în care satele sunt învăluite de haina pitorescă a atmosferei atât de arhaice. Filmul documentar lung-metraj „Bucovina- Țara Oamenilor Fagi, Țara Iubirii Adevărate” abordează dintr-o perspectivă cu totul nouă, dar adevărat profundă- tema vieții bazată pe unire, respect, tolerață și înțelegere, oferind publicului sentimentul de apartenență la spațiu și timp. O peliculă excepțională, ce evocă povestea unei zone cu totul aparte, în care imaginea autentică dată de prezența tradițiilor și obiceiurilor etnice creează această „unitate în diversitate”, concept promovat și la nivelul continentului european. Chemarea către tradiții și obiceiuri trebuie să rămână dezideratul tinerilor de astăzi. Cum ai reușit să abordezi în filmul regizat toate aceste teme despre viața minorităților și ce idei ai dori să transmiți tinerilor care nu mai au cultivat simțul răbdării, bucurându-se de o societate bazată pe superficialitate și consum?

Florin Kevorkian: Filmul Bukovina, pentru mine, înseamnă întâlnirea cu un teritoriu unde familiile se păstrează împreună în pofida tuturor greutăților pe care le întâmpină, este un loc în care oamenii au curajul, atenție!, de a rămâne împreună. Suntem învățați la toate nivelurile societății, în această perioadă a secolului XX-XXI, că este mult mai ușor să schimbi decât să repari, că este mult mai ușor să pleci, decât să rămâi să consolidezi și, în consecință, să repari. Bukovina este un semn că oamenii încă mai pot gândi în acest fel înspre a uni familia, înspre a crede în Dumnezeu, indiferent de religie, înspre a iubi femeia… femeie feminină și nu femeia care își pierde feminitatea muncind abrutizant într-un număr egal cu bărbații, luptându-se cot la cot cu aceștia și pierzându-și în ele spiritul de familie, cel matern. Este un film dureros pentru că el țâșnește din regretul meu de a nu mai avea familie. Este un film purificator dacă vrei, este durerea mea pentru pierderea copiilor, este sfâșierea mea lăuntrică pentru că nu am fost înțeles de cum să se păstreze o familie. Cu muncă de documentare asiduă, din clipa în care s-a propus proiectul acesta, și pot spune că a venit la intenția deschisă și luminoasă a Corinei Derla despre comunitatea armeanească, apoi, eu am pornit mai departe cu acest film și am mers la Televiziunea Română (TVR). Demeter András Istvan a menționat faptul că în Bucovina sunt prea multe comunități ca să merite să vorbesc doar despre una singură. Atunci, hai să le dezvăluim pe toate, fapt ce m-a determinat să construiesc povestea acestora și s-o unesc într-un singur loc în „Țara Oamenilor Fagi și a Iubirii Adevărate”. Eu fac filme care te costă viața, iar oamenii din jur, atunci când au aflat că mi-a dispărut jumătate din finanțare, m-au întrebat cum mă mai țin în sufletul meu. Răspunsul meu a fost legat de iubirea mea cea mai mare, pe care am așteptat-o o viață, a venit și m-a ajutat să duc acest film până la capăt, dar s-a năruit sub presiunea muncii, a durerii pe care a trebuit să o răzbat luptându-mă cu un om dificil, care aproape a destrămat echipa. În orice caz, această peliculă mi-a destabilizat viața și, de aceea, când văd oamenii plângând și bucurându-se odată cu bunicile din film, este viața mea acolo, nu este a altcuiva, este mintea și sufletul meu. Am stat desculț mai bine de o săptămână în Hagigadar, singur, prin mijlocirea bisericii și a lui Surpazan Datev, ca să pot să scriu acolo scenariul și să aflu documentarul de la oameni pentru că filmul a fost creat pentru aceștia. Cel care, de asemenea, a avut ideea ce a face un film neobișnuit despre Bukovina, o îmbinare între un film istoric și unul de poveste, a fost consilierul meu Cristi Afanasov, care este și producătorul filmului. Bukovina este cu totul altfel decât Suflet Armenesc, Noravank, tratând un alt tip de subiect, unul profund, plin de experiențe de viață, concrete, reale, întamplabile, autentice. Am pornit la a regiza un film despre oamenii din Bukovina, despre cele mai importante femei din familiile bucovinene, care nu sunt soțiile, nu sunt nici măcar mamele, ci sunt bunicile. Într-o familie, părinții sunt aceia care nu au timp să își crească copiii pentru că au nevoie să muncească ca să poată să țină familia în viață. Cei care își valorizează cu adevărat timpul sunt cei care deja au depășit această linie a vieții, cei care au timp să relateaze mai departe și aceștia sunt bunicii, iar între bărbați și femei, cele care sunt mai apropiate de nepoți sunt bunicile. Ele sunt simbolul înțelepciunii, își învață nepoții mai departe și rugăciunile, și cum să-și păstreze familia, și care sunt valorile ancestrale ale fiecărei comunități în parte. Dar ce este cel mai important și ce am reușit să descopăr discutând cu bunicile mele este că dacă mă întrebă cineva unde este regia filmului meu, ea este în această cunoaștere de a vorbi cu oamenii, pe care îi întâlnești la un moment dat și tine mult de abilitatea de a le dezvălui sufletul, apăsările. Aceste bunici aveau sinceritatea pură, lipsa juxtapunerii în fața camerei de filmat, viața lor era prea prețioasă prin vârsta înaintată pe care o aveau ca să mai spună altceva decât sufletul lor pur putea spune. Din punct de vedere spiritual, de fiecare bunică în parte m-am simțit atras sufletește, reușind, prin povestea lor de viață, să îmi ofere cadrul propice filmului. Am lucrat cu fiecare dintre ele și m-am dezvăluit și mi s-au dezvăluit fiecare în parte. Am rămas într-o relație de fiu-mamă cu bunica armeancă, dar am rămas la fel într-o profundă prietenie cu bunica maghiară, care are o minte atât de iute. Am rămas într-un profund respect și iubire de la distanță, deși nu am mai apucat să vorbesc cu ele, cu bunica româncă și cu bunica huțulă, am rămas într-un respect estetic pentru o doamnă extrem de rafinată cum este bunica grecoaică, am prețuit cunoștințele și cultura pe care o are bunica italiancă, dar și puterea ei de a trece mai departe ca o femeie singură de la o vârstă foarte fragedă, o femeie care aproape nu își dă voie să plângă și să se arate zdrobită în fața copiilor ei ca să nu îi dezarmeze. Am iubit fiecare bunică în parte și le voi iubi mereu. Rădăcinile armenești m-au determinat să mă apropii de bunica armeancă, care este cea mai ne-cuminte dintre toate, e o bunică care a mers cu motocicleta în tinerețe, e o bunică care a avut curajul de a divorța prima din toată familia, este o bunică liberă, este o bunică care și-a asumat să greșească și să își poarte crucea în același timp, este o bunică frumoasă, care a riscat și a cunoscut viața din toate punctele de vedere și o bunică care a iubit din plin… viața înainte de orice. Am rugat bunicile să îmi dea un sfat pentru femeile tinere care își întemeiază familii, fiecare dintre ele reușind să îmi dea o povață frumoasă, dar ea mi l-a dat pe cel mai frumos: „să-l iubească mamă dacă îl iubește pe bărbatul ei și să nu țină cont de nimic din ce se spune. Să meargă cu el și până la capătul pământului”. Aspect pe care am sperat și am crezut că va îl face și femeia pe care am iubit-o enorm în timpul filmului și am considerat că o să rămân alături de ea tot restul vieții. Din clipa în care am observat că nu se întâmplă asta, în mine s-a stins pentru totdeauna ideea unei iubiri de o viață.

„Nu pot să închid iubirea pentru că mi s-ar părea că aș vrea să omor natura, natura ființei mele și natura lui Dumnezeu, în fiecare dintre oameni. Dar eu, să mai cred în vreo altă iubire veșnică, nu o mai pot face vreodată. Ca regizor, prin intermediul personajelor, a celor treisprezece bunici reprezentante a minorităților din Bucovina, mesajul pe care aș vrea să îl transmit tinerilor, în fapt, oamenilor, indiferent de vârstă, este acela de a avea curajul să iubească. Să iubească natura, să iubească ceea ce este frumos, să iubească animalele, să iubească bunicile, să iubească copii, să iubească credința, de fapt să iubească pe Dumnezeu. Sunt oameni mari ai acestei lumi care au declarat iubirea ca fiind o forță de nestăpânit. Acesta este motivul pentru care societatea, de când este ea constituită, s-a luptat conștient sau subconștient împotriva iubirii. Toți marii conducători s-au luptat împotriva iubirii de parcă ar fi plagă, e ca o boală, pentru că se știe dintotdeauna că dacă iubești un om cu adevărat, te duci după el oriunde ar fi, dincolo de orice fel de reguli. În clipa în care începi să nu mai iubești cu inima, ci să gândești iubirea, în momentul acela, iubirea se stinge. Este adevărat, însă, că mesajul bunicilor este atât de frumos, ele spun că nu iubirea pătimașă este importantă, ci iubirea de suflet, iubirea prietenească, iubirea frățească în care îl înțelegi pe celălalt și te sacrifici chiar dacă nu ești de acord cu el. Sigur că este complicat pentru o femeie să facă față cerințelor unui bărbat pentru că el dorește și o femeie frumoasă, și ideea de a fi mama copiilor lui, și o femeie mamă, care să-l oblojească când el se întoarce rănit din luptele pe care le poarta în viața de zi cu zi, și nu mă refer la violență pentru că în momentul de față nu ne mai luptăm cu sabia în mână, ci ne luptăm cu băncile, cu neajunsurile, cu împrumuturile, fiecare în meseriile pe care le avem, cu acele contracte pe care trebuie să le onorăm și întotdeauna vor exista oameni care vor încerca să îți bage chin între coaste, este partea răutății omenești care vine din lipsă de generozitate, din lipsă de înțelegere și, de fapt, din lipsă de credință. Să fii mereu Toma necredinciosul și tuturor ni se pare că suntem mai deștepți dacă nu suntem generoși, dacă nu suntem optimiști. Nu, suntem doar mai triști. Să ai puterea de a încuraja iubirea și visele înseamnă un risc și un curaj, pe care nu orice om este dispus să și-l asume.”

Povestea de succes a regizorului de sorginte armeană Florin Kevorkian o puteți regăsi și pe platforma online a Revistei In Society:

(II) Moștenirea culturală a regizorului Florin Kevorkian: „Eu fac filme care te costă viața și mulți m-au întrebat cum mă mai ține sufletul…”

Culturile etnice din Iași, suprinse în „Metamorfoze lirice”, simbol al armoniei și diversității

Sursa: Arhiva Uniunii Armenilor din România Sucursala Iași – imagini din timpul Zilei Naționale a Minorităților
Colaborator foto: Davi Babanu Photography

Casa de Cultură „Mihai Ursachi”, în parteneriat cu minoritățile etnice din Iași, a organizat un eveniment deosebit cu ocazia celebrării Zilei Limbii Materne, unde am avut deosebita plăcere de a fi invitați cu ocazia lansării unei microantologii de poezie armeană, ebraică, elenă, italiană, rromă, rusă, ucraineană, arabă, franceză, intitulată „Metamorfoze lirice”, apărută la Editura Ars Longa din Iași. Inițiatoarea proiectului, specialist în sfera interculturală, Daria Tănăsucă, din dorința de a reliefa spiritul intercultural manifestat la nivelul urbei ieșene, mentionează  că „volumul Metamorfoze lirice este un simbol al armoniei și diversității etnice, un tribut adus luptei pentru pace între popoarele lumii. În cadrul proiectului cultural, au fost înglobate elemente ale literaturii tuturor comunităților etnice din Iași, creându-se un volum unic tocmai prin bogăția diversității culturale, sintetizată în toate poemele publicate.” În acest context, reprezentanții minorităților etnice au fost invitați să participe la un regal de poezie din dorința de a introduce auditoriul în universul interculturalității. Daria Tănăsucă adaugă că „dinamica socială s-a caracterizat de-a lungul secolelor prin fenomene migratoare de excepție, ce au avut ca rezultat formarea unor comunități etnice în zonele geografice îndepărtate de spațiul natal. Un exemplu în acest sens este orașul Iași, care găzduiește pe teritoriul său numeroase minorități precum armenii, evreii, grecii, rușii-lipoveni, rromii, ucrainenii, italienii, francezii și, de patru decenii încoace, arabii. Toate aceste comunități au adus cu ele în țara de adopție, cultura și tradițiile străvechi, având un rol important în formarea societății ieșene de astăzi. Un aspect important al comportamentului comunității în care s-au integrat minoritățile este acela al armoniei și simbiozei culturale.”

Spațiul moldav a oferit un loc primitor etnicilor, trecutul istoric evidențiind spiritul negustoresc al acestora, ce a condus la dezvoltarea economică a târgurilor de odinioară, epoca contemporană reliefând dăruirea în vederea promovării patrimoniului cultural și spiritual. Un exemplu elocvent este bijuteria arhitecturală din Mahalaua Armenească, Biserica Sfânta Maria, un lăcaș de cult ce datează din anul 1395 și este considerat a fi prima atestare documentară a urbei ieșene. O minoritate aparte, ce promovează alături de ceilalți spiritul toleranței și al respectului reciproc.  În demersul inițiat, ni se alătură grecii și evreii care, de-a lungul timpului, prin talentul negustoresc desavârșit au reușit să aducă contribuții semnificative la nivel economic. Sfera arhitecturală a orașului a fost dezvoltată de italieni și francezi prin spiritul de notorietate, rușii-lipoveni și ucrainenii prin onestitatea, hărnicia și dârzenia lor, reușind să contureze tradițiile și obiceiurile străvechi. Comunitarea rromă promovează dansul tradițional și obiceiurile meșteșugărești dobândite de la înaintași, iar comunitatea arabă gastronomia variată.

Prin spiritul intercultural bine înrădăcinat la nivelul comunității locale reușim să descoperim pas cu pas mozaicul interetnic construit de minoritățile ce coexistă pe meleaguri moldave de secole. Perioada interbelică oferă o imagine panoramică a târgului de odinioară, în care negustorii etnici dețineau o serie de privilegii datorită înfloririi economice a urbei. Orașul cosmopolit al celor șapte coline, în epoca contemporană, pune în prim plan viața culturală bogată a minorităților prin prisma literaturii, muzicii, dansului, picturii, sculpturii, arhitecturii. Stabiliți departe de ținuturile natale, etnicii au luptat pentru promovarea identității lingvistice naționale, valorile culturale având un rol cheie în sfera literară. Prin intermediul limbii materne, aceștia pun în valoare unicitatea patrimoniului cultural, acest proiect de anvergură reușind să creeze un liant între literatura armeană, ebraică, elenă, italiană, rromă, rusă, ucraineană, arabă și franceză. Spiritul european al interculturalității, prin motto-ul „Unitate în diversitate” devine mesagerul cultural al metamorfozelor lirice. Astfel, popoarele lumii și-au definit existența printr-un creator al sferei lirice, ce reușește prin dăruirea actului poetic, să pună în valoare patrimoniul lingvistic al națiunii de origine. O serie de trăsături unice, ce definesc spațiul cultural, devin simbolurile inegalabile ce dezvoltă diverse arii precum literatura, muzica, dansul, pictura, sculptura, arhitectura. Încă din cele mai vechi timpuri, sanctuarul lingvistic a avut un rol în dezvoltarea spiritului creator, reprezentând un instrument de exprimare al identității naționale a fiecărei culturi în parte.

Sursa: Arhiva Uniunii Armenilor din România Sucursala Iași – imagini din timpul Zilei Naționale a Minorităților
Colaborator foto: Davi Babanu Photography

Descrierea activității culturale o puteți regăsi și pe platforma online a Revistei In Society: https://insociety.ro/discover/culturile-etnice-din-iasi-suprinse-in-metamorfoze-lirice-simbol-al-armoniei-si-diversitatii/

Istorie și cultură: biserica Mesrob Mashtots, sanctuarul „literelor și literaturii armene”

Frumusețea naturală a Armeniei pune în valoare vestigiile istorice, mănăstirile semețe ce se înalță pe culmile muntoase și culturile agricole de rodii, struguri și caise pe care le întâlnim la intersecția drumurilor ce leagă localitățile limitrofe de capitală. Călătorind pe meleagurile armenești, am realizat că există numeroase construcții create pe versanții muntoși, la câțiva kilometri de inima patriei mamă, care pun în valoare imaginea unei lumi și a unei civilizații milenare. Armenia ne rostește o poveste despre un drum al evoluției, despre oameni ai locului ce cred în divinitate și despre peisaje divine ce pun în valoare zona muntoasă. Persoane prietenoase și binevoitoare ne întâmpină, iar peisajele devin principalii ghizi turistici ai spațiului pe care îl vom vizita în următoarele minute. O serie de sculpturi și pietre cresc brusc în curtea mănăstirii, unde arhitectura impunătoare laconică, inteligentă și frumoasă parcă dezvăluie misterele unei culturi în aer liber. Poți considera acest spațiu un muzeu al alfabetului armean, un loc în care fiecare turist își scrie propria scrisoare a vieții prin reflectarea sculpturilor din tuf vulcanic, în care gânditorii armenii te înalță în plan ontologic. Încă din timpuri străvechi, acest loc a devenit un monument istoric apreciat la nivel mondial, în care ruinele pitorești se destăinuie prin prisma credinței metamorfozate în literele primului stat ce a adoptat creștinismul drept religie oficială.

     Una dintre cele mai remarcabile bijuterii arhitecturale este Biserica Sfântului Mesrob Mashtots, ce reprezintă un locaș de cult aflat în localitatea Oshakan, fiind unul dintre cele mai importante situri de pelerinaj. O bazilică boltită din tuf vulcanic negru, o clădire de talie medie ce prezintă un stil arhitectural nobil pentru zona rurală ce datează din anii 1870. Interiorul acestei biserici este acoperit cu fresce, cea mai cunoscută fiind „Gloria literelor și literaturii armene” ce pune în lumină alfabetul armean. În spatele bisericii fondatorul armean își supraveghează creația prin prezența literelor armenești. Mi-am dorit nespus să vizitez acest loc întrucât dezideratul meu era acela de a descoperi tainele limbii orientale armene.

Fondator al limbii armene, teolog, lingvist, un caucazian perfecționist, Mesrob Mashtots a tradus Biblia în limba armeană contribuind în mod semnificativ la fundamentul monahal. Considerat a fi părintele literaturii armene, acesta a tradus împreună cu discipolii săi opere importante ale scriitorilor greci și sirieni în limba armeană clasică, denumită krapar. În Republica Democrată Armenia, fiecare oraș are o stradă ce îi poartă numele. 

În inima civilizației asiatice, în Yerevan, Mesrob Poghoț devine una dintre cele mai importante artere ale metropolei. Un muzeu complet, care se înalță la capătul acestei străzi, este Institutul Matenadaran din Erevan, Armenia, fiind unul dintre cele mai bogate depozite de manuscrise și cărți la nivel global. Într-adevăr, Matenadaran este sanctuarul cunoașterii armene, fiind mândria acestei culturi orientale. În centrul Yerevan-ului, s-a creat un loc ce pune în valoare o colecție de manuscrise ce reprezintă baza științifică și istorică neprețuită pentru studiul amănunțit al istoriei și culturii armene, dar și a oamenilor din Caucaz și Orientul Mijlociu. Din dorința de a reflecta contribuția semnificativă a gânditorului antic, statul armean a creat un timbru ce reflectă povestea tărâmului mirific al rodiilor, strugurilor și caiselor. În omagiul marelui fondator, la data de 26 iulie 1993, a fost instituit Ordinul Sf. Mesrob Mashtots ce era acordat persoanelor cu realizări semnificative în dezvoltarea economică a statului armen, dar și în domenii precum științele naturale și sociale, invenții, cultură, educație, asistență medicală și servicii publice. Statul armean, prin implicațiile sale la nivel mondial, își manifestă astfel recunoașterea și respectul față de personalitățile marcante ale epocii contemporane.

Surse foto: https://en.wikipedia.org/wiki/Saint_Mesrop_Mashtots_Church
https://www.shutterstock.com/image-photo/russia-circa-1962-stamp-printed-by-283236125
https://en.wikipedia.org/wiki/Orders,_decorations,_and_medals_of_Armenia#St._Mesrop_Mashtots_Order
https://simple.wikipedia.org/wiki/Matenadaran

Pentru a descoperi frumusețile Armeniei vă invit să accesați ș platforma online a Revistei In Society: https://insociety.ro/discover/istorie-si-cultura-biserica-mesrob-mashtots-sanctuarul-literelor-si-literaturii-armene/

Dacă doriți să citiți mai multe informații despre Armenia puteți vizita platforma online a Revistei In Society: https://insociety.ro/discover/armenia-si-ale-sale-lucruri-mai-putin-stiute-marturie-a-unui-patrimoniu-impresionant/***

Lucia Condrea, omul care „scrie” povești pe ouă la nivel de artă: „Am pus steagurile peste tot în lume și am afirmat mereu cu mândrie: je suis roumain!”

Sursa: Arhiva Artistei Lucia Condrea
https://www.muzeuloualorluciacondrea.ro/index.php/arta-condrea

În regiunea Bucovinei, tradițiile renasc în ciuda digitalizării sau a schimbărilor de orice tip. Există oameni care duc mai departe meșteșugul încondeierii ouălor, care cu răbdare și pasiune le dezvăluie tinerilor tainele păstrării într-o formă cât mai autentică a tradițiilor românești. Printr-o vizită la un astfel de muzeu am descoperit adevărate opere de artă, unice în întreaga lume, prin tehnica utilizată și cromatica bogată, care fac din Tărâmul Moldoviței o adevărată bijuterie a artei încondeierii ouălor. Un brand turistic care, iată, pas cu pas, devine cheia ce deschide porțile către misterele Bucovinei prin prezentarea colecțiilor impresionante, realizate cu atâta migală de către doamna Lucia Condrea, artistul recunoscut la nivel internațional pentru măiestria cu care a păstrat vie tradiția încondeierii ouălor.

În Muzeul Ouălor Lucia Condrea găsim peste 11.000 de piese unicat, expuse în 106 vitrine ce scot în prim plan opera autentică a doamnei Lucia Condrea, ouăle vechi încondeiate de origine huțulă și colecția internațională. Activitatea bogată a dumneaei se regăsește în peste 137 de participări la expoziții internaționale, unde a primit o serie de distincții ce o desemnează a fi unul dintre cei mai valoroși artiști din acest domeniu. Pe parcursul carierei, s-a remarcat prin creațiile originale cunoscute drept Arta Condrea, datorită varietății și complexității motivelor ce stau la baza procesului de încondeiere a ouălor.  Dorința de a transmite mai departe această artă și tinerilor, a determinat-o pe artistă să găzduiască, începând cu anul 2009, o școală de vară dedicată ouălor închistrite, unde se reunesc români și străini din toate colțurile lumii, dornici să descopere tainele acestui meșteșug. Un portret frumos de familie pe care l-am regăsit în călătoria noastră pe tărâmurile Bucovinei, unde mama și fiica duc tradițiile strămoșești mai departe.  Datorită talentului ei, oul devinenu numai un simbol al Sărbătorilor Pascale, ci și o mărturie a datinilor, credințelor și obiceiurilor promovate de înaintași în vederea integrării patrimoniului spiritual la nivel național prin particularitățile etnice ale poporului român.

Sursa: Arhiva Artistei Lucia Condrea
https://www.muzeuloualorluciacondrea.ro/index.php/arta-condrea

Ștefana Agop, revista InSociety: Moldovița, un loc ce face cinste întregii comunități, în care regăsim oameni gospodari, o natură înveșmântată în straie de sărbătoare, elemente ce accelerează dorința spirituală de regăsire a eului în pragul Nopții de Înviere. Care este povestea ce stă la baza acestui meșteșug, care au fost primi pași făcuți în sfera artelor și cine v-a insuflat această pasiune pentru frumos?

Lucia Condrea: Povestea este una frumoasă, presărată  cu mici vicisitudini, dar să privim partea pozitivă… Provin din etnia huțulilor și menționez că arta încondeierii ouălor aparține acestei etnii. Rădăcinile acestei arte se regăsesc pe teritoriul Poloniei, în Galiția și au fost dezvoltate în țări precum Ucraina, Cehia, Slovacia, tot lanțul muntos și nordul României. Pe teritoriul românesc, huțanii au creat adevărate ateliere în Moldovița, Ulma, Brodina, Straja, Izvoarele Sucevei, Moldova Suliță. În arta pe care o promovez, pot spune că este o diferență între încondeiere, închistrire și căpăcire, toate acestea reușind să le asimilez încă din copilărie. Frumosul meșteșug a fost purtat din casă în casă de către doamnele care iubeau această formă a artei. Am dobândit această pasiune de la mătușile și vecinele mele care utilizau diverse ornamente în procesul de împodobire a ouălor. Această îndeletnicire se făcea doar înainte de Sărbătorile Pascale, cu o săptămână sau două. Pe vremea mea, ouăle se fierbeau, iar la sărbători erau ciocnite și servite la masă, asta fiind menirea lor. În trecut, lucrările erau realizate doar cu scopul consumului în zilele de sărbătoare, astăzi, acestea devenind adevărate bijuterii ovoidale. Îmi aduc aminte cu drag de copilărie, atunci când, venind de la biserică puneam în tindă și în casa mare frumoasele ouă sfințite, realizate cu atâta măiestrie de doamnele localității. Se spunea că acestea erau aducătoare de bunăstare, fereau casa de rău și te uitai la ele ca la o icoană.

Ș.A.: Un spațiu deosebit, în care ați creat un muzeu al ouălor decorative… Din anul 1993, această frumoasă artă este promovată și, iată că, în anul 2007, a fost inaugurat în mod oficial și vă poartă numele. Acest spațiu deține o valoare unică în țară, dar și la nivel internațional, dată de valoarea artistică a exponatelor originale. Astăzi, tărâmul Moldoviței devine o localitate în care etnia huțulă dăinuie de secole, această tradiție fiind promovată prin arta încondeierii ouălor. Sunteți fiică a acestui ținut binecuvântat, multiplă laureată la expozițiile din străinătate datorită promovării tezaurului inestimabil al etniei huțule, dar și întemeietoare a unui spațiu sacru, în care tradițiile și obiceiurile sunt promovate într-o formă autentică. Unde își are rădăcinile ideea realizării acestui muzeu, care a apărut ca o reflectare și ca o forma de manifestare concretă a dorinței de a lăsa zestre artistică tinerilor generații?

Lucia Condrea: Este o poveste de viață ce acumulează pe parcursul ei reușite pe plan internațional, marcate de participări la diverse expoziții, dar și de înființarea Muzeului Ouălor Lucia CondreaAcest spațiu este un muzeu de autor ce prezintă creații originale, fiind un spațiu creat asemenea dorințelor mele, fiind singurul edificiu din lume ce reprezintă reflectarea operei ouălor încondeiate într-un spațiu dedicat autorului însuși. Există, în schimb, numeroși colecționari care, pe parcursul timpului, au adunat sau au căpătat diverse opere datorită pasiunii, dar și a situației financiare consistente, dar aceștia nu sunt creatori, ci iubitori de artă. O zi lucram și următoarea eram liberă, iar în timpul muncii aveam un refugiu: creionam tot timpul și învățam limba germană, ce avea să îmi fie utilă la expozițiile din Germania, Austria, Elveția și Olanda. Am dorit să îmi completez studiile, să fie un tot unitar la nivel lingvistic, să devin un om complex, care să nu depindă de alții. Multe lăzi am pus în podul casei, și într-o zi, venind de peste hotare francezii, nemții, sufrageria casei devenind tot mai neîncăpătoare, demonstrațiile de închistrire a ouălelor se multiplicau, și am luat astfel decizia de a crea un spațiu amplu dedicat vizitatorilor și iubitorilor de artă. Am simțit atât de puternică dorința noii generații de a se reîntoarce către origini, către tradiții și obiceiuri, fapt ce m-a impresionat și în egală măsură m-a motivat să înființez un spaţiu dedicat artei frumosului. Dorința de a lăsa un patrimoniu cultural vast tinerelor generații m-a determinat să creez acest sanctuar artistic dedicat etniei huțule. Mai mult decât atât, pot afirma faptul că aceast talent l-am transmis din generație în generație, fiica mea ducând mai departe această artă a închistririi ouălor, iar nepoata mea s-a dedicat portretizării pe pânze.

Ș.A.: În vederea realizării „bijuteriilor ovoidale” ați utilizat o serie de tehnici tradiționale. Am rămas profund impresionată de tehnica batik-ului de la care ați pornit și pe care ați perfecționat-o odată cu trecerea timpului, ridicând-o la rang de artă bucovineană. În anul 2007, în urma vernisajului organizat la Mănăstirea „Trei Ierarhi” din Iași, o personalitate marcantă din domeniul etnografiei prof. univ.dr. Ion H. Ciubotaru, cadru didactic al Facultății de Litere la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza”, a menționat că aceste lucrări reprezintă „o noutate absolută în acest domeniu și se va numi Arta Condrea”. Multe dintre modalitățile de încondeiere a ouălor sunt create de dumneavoastă și aș dori să ne împărtășiți instrumentele acestei arte…

Lucia Condrea: Muzeul deține trei secțiuni și în cadrul acestora am dorit să pun în valoare patrimoniul identitar al etniei huțule, cele antice. Am primit numeroase distincții, întrucât am salvat inestimabilul tezaur al huțanilor, reușind să transpun o dantelă, un ștergar, un covor pe ouăle încondeiate. Periplul și impactul la nivel internațional a fost atât de mare, întrucât niciun alt român nu a pătruns în marele saloane organizate de europeni, Sala Congresului Leonardo da Vinci. Aș vrea să fac o precizare, chiar memorabilă, aceste ouă aparțin doar creatorilor de frumos, artiștilor înșiși. Oglinda sărbătorilor pascale este reprezentată de ou, decorat cu sprijinut tehnicilor inovative ce aparțin artei Condrea: ceara colorată în relief; grafica în tehnica batik-ului (alb-negru); dantelării – vechile cusături romanești transpuse pe ou; tehnica lucrărilor de antichitate, lucrări de autor de o mare complexitate în care interferează arta maură (marocană) și arta huțulă; lucrări abstracte, moderne (pe un ou se pot observa frânturi din zeci de exponate); vechi cusături huțule transpuse pe ou folosind ceara de albine și pigmenți naturali; diversificarea cromaticii; cubism în 3D; motive de pe covoare, scoarțe, laicere, macaturi, transpuse pe ouă; motive transpuse pe ouă inspirate din sculptură; motive zoomorfe; motive de pe ștergare; motive de pe lasetă; motive croșetate.

Sursa: Arhiva Artistei Lucia Condrea
https://www.muzeuloualorluciacondrea.ro/index.php/arta-condrea

Ș.A.: Călătoriile ne conduc pe tărâm bucovinean, unde pășim uimiți în muzeul ouălor încondeiate, un loc sacru în care tradiția este păstrată cu sfințenie din generație în generație, apropiindu-se de perfecțiune. Remarcăm o serie de bogății culturale ce decorează într-un mod armonios zona murală a muzeului din Moldovița. Complexul muzeal se prezintă sub forma a trei secțiuni: zona internațională în care regăsim ouăle premiate sau obținute în timpul călătoriilor, colecția autentică de origine huțulă și Arta Condrea în care regăsim tradiționalul transpus în culori, grafica de tip alb-negru, ceara în relief, dantelăria, zona de antichități și abstractul. Regăsim piese de colecție ce fac parte din Arta Condrea, dar și alte obiecte meșteșugite în toate colțurile lumii, în țări îndepărtate, obiecte decorate sau pictate, perforate cu dăltiţe, înveșmântate în pene, împodobite cu metale prețioase și nestemate, sau sculptate din esențe rare. Sunteți supranumită „muralista pe coaja de ou”, întrucât, de mulți ani promovați tradițiile huțule, aducând faimă tărâmului bucovinean. Cum ați reușit să adunați aceste piese inovative de colecție și cum ați creat bijuteriile în miniatură?

Lucia Condrea: Avalanșa de turiști ce pășește anual în incinta muzeului m-a determinat să îmi perfecționez tehnicile de lucru. Aceștia admiră adesea colecția internațională de ouă ce prezintă exponate deosebite precum: ouă realizate în Madagascar, ouă din roci şlefuite, ouă din lemn realizate în Africa de Sud, ouă din China, pictate în tempera cu simbolul raței, ouă de gâscă sculptate sau gravate din Ungaria, ouă cu aplicaţii florale din Franța, ouă perforate din Cehia, ouă „zgâriate” din Germania, ouă pictate cu elefanţi din Indonezia, ouă din lemn, pictate cu acuarelă sau ulei din îndepărtata Siberie, ouăle de porţelan din China, ouăle care au imprimat simbolul macului roşu din America de Nord – Philadelphia, pictura naivă de pe ouăle sau ouăle decorate în „stil Faberge”, cu piatră semipreţioasă în interior din Rusia, ouă realizate în cremene din Hong-Kong, un ou realizat dintr-o singură sârmă din Slovacia, ouă făcute din piatră şlefuită şi pictată din Danemarca. Am dus cu mine în toate expozițiile numele de Moldovița, Bucovina, România, făcând vizibil tricolorul în cadrul Congresului de la Paris din anul 2000, unde am obținut cinci premii onorifice. Am reușit să mă fac cunoscută întrucât am pus steagurile peste tot și am afirmat mereu cu mândrie: Je suis roumain. Sunt din nordul Bucovinei, sunt huțancă și această artă ne aparține. Anul acesta împlinesc 30 de ani de participări la expoziții internaționale, fapt ce mă motivează să muncesc zilnic la pasiunea mea, să mă perfecționez continuu, reușind prin perseverență, răbdare și minuțiozitate să încondeiez, închistrez și căpăcesc ouăle.

Ș.A.: Legenda spune că pe vremuri, locuitorii Moldoviței ciocneau și mâncau ouăle încondeiate întrucât erau numeroase, în schimb, astăzi, lumea le duce la biserică, le sfințește și le menține în casă ca pe o icoană, devenind un simbol al trecerii ireversibile a timpului, dar și al Sărbătorilor Pascale, celebrate în familie. Dețineți piese veritabile de muzeu, un ou care are peste 100 de ani, iar cel mai vechi a fost realizat în urmă cu 140 de ani. Patrimoniul huțul este dovada existenței unei moșteniri vaste, încă neexplorată de istorici. Un teritoriu misterios, în care ouăle grăiesc despre linia de cruce, linia dreaptă, linia vieții, despre toate elementele ce fac trimitere către șlefuirea diamantelor construite din bucățele de coji, toate acestea alcătuind destinul omului contemporan.  Care ar fi diferența între stilul tradițional al ouălor încondeiate pe timpuri și cel pe care îl regăsim în epoca modernă, privită prin prisma creației artistului?

Lucia Condrea: Cele sfințite în timp, în ani, s-au uscat în interior, fiind considerate o mare valoare, asemenea unui chihlimbar. Sunt, într-adevăr, o splendoare ouăle ce dăinuie de un secol și pe care puteți să le priviți cu drag în muzeul nostru. În duminica de Paște, fiecare gopodină își prezenta cu mândrie cele mai frumoase ouă încondeiate sau închistrite, acestea urmând a fi sfințite. Niciodată, nici în visele cele mai frumoase, nimeni nu s-ar fi gândit, că poți să înnobilezi acest ou și să realizezi o adevărată operă de artă. Au trecut anii, și pas cu pas, modele se perpetuau, dar fiecare dintre ele avea un nume: desagii popii, cărarea rătăcită, crucile, zoomorfele. Izvorul de inspirație în acest domeniu a fost reprezentat de ipostazele gospodărești până în trecut, dar eu, prin muncă asiduă și creativitate, am adus în prim plan Arta Condrea reprezentată prin reflectarea celor paisprezece tehnici inovative de încondeiere și închistrire a ouălor. În ceea ce ține de domeniul artei, pot afirma faptul că diversificarea este în strânsă legătură cu invoția și creativitatea, abilități pe care eu le-am fructificat prin muncă și talent dumnezeiesc într-un produs final ce este în esență bijuteria ovoidală.

Sursa: Arhiva Artistei Lucia Condrea
https://www.muzeuloualorluciacondrea.ro/index.php/arta-condrea

Ș.A.: Celebră pentru meșteșugul încondeierii ouălor inspirate din simboluri străvechi ce aparțin ținutului bucovinean, ați reușit să promovați valorile tradiționale românești printr-un spirit modern, păstrând  identitatea culturală la nivel european.  În vederea realizării decorațiunilor ovoidale, utilizați o pensulă străveche, numită chișiță, prin care trasați linii minuscule ce transformă un simplu ou într-o operă de artă.  Considerați că diversitatea și originalitatea operelor de artă pot reprezenta surse de inspirație pentru noile generații?

Lucia Condrea: Fiecare colț din Moldovița ne rostește o poveste despre niște plaiuri mirifice în care tradițiile sunt promovate într-o formă autentică, în care spiritualitatea ne trimite cu gândul la apartenența la comunitate, în care rădăcinile strămoșești sunt moștenite de tineri, în care obiceiurile și meșteșugurile sunt preluate de noile generații și dezvoltate prin spiritual inovativ. Cred că bijuteriile ovoidale realizate pe parcursul carierei mele vor reprezenta repere ale artei închistririi ouălelor pentru generațiile viitoare ce vor fi deschise sferei tradiționale, ce vor dori să descopere misterele plaiurilor bucovinene prin prisma artei.

Ș.A.: : Se zvonește că în ținutul Bucovinei îl regăsim ce „Picasso al României”. Fiecare obiect închistat își spune povestea asemenea unei cărți deschise, ce impresionează publicul prin acuratețea tehnicilor utilizate în ceară, prin modul armonios de îmbinare a culorilor, dar și prin respectul menținerii liniilor tradiționale dezvoltate de huțuli. În esență, se demonstrează că indiferent de raportarea spațio-temporală, Arta Condrea reprezintă un reper în curentul modern. Când ați deprins această tehnică și cum reușiți să o puneți în valoare în opera dumneavoastră?

Lucia Condrea: Regăsim modele complexe și deosebite, imortalizate pe micile bijuterii ovoidale. Oul încondeiat poate reprezenta o zestre a trecutului istoric, dar în egală măsură și o formă de promovare a tradițiilor în epoca contemporană, ce merită pe deplin a fi promovat la nivel naţional. În epoca contemporană, elementele tradiţionale devin mesageri ai autenticului şi promotori ai obiceiurilor străvechi.

Ș.A.: Răbdarea, sufletul cald și mâinile iscusite reprezintă elementele primordiale prin care artistul își desăvârșește capodopera ce rostește despre istoria bogată a unui neam, despre trăirile profunde ale sufletului, despre darurile cromatice ale lumii, despre tradiții și obiceiuri străvechi. Care ar fi ingredientele esențiale pe care tinerii artiști ar trebui să le cumuleze în realizarea operelor?

Lucia Condrea: Pe parcursul timpului, am dezvoltat Arta Condrea, care este recunoscută la nivel mondial ca fiind constituită dintr-un cumul de tehnici ce pun în valoare patrimoniul huțul prin arta încondeierii ouălelor. Mi-aș dori să observ la noile generații elementul de originalitate, de noutate, dar și promovarea unor alte tehnici, inovative din punct de vedere cromatic, care să atragă atenția asupra tărâmului bucovinean.

Sursa fotografiilor:

https://www.muzeuloualorluciacondrea.ro/index.php/arta-condrea

https://www.muzeuloualorluciacondrea.ro/index.php/muzeulhttps://www.discoverbucovina.info/muzeul-oualor-incondeiate-lucia-condrea-din-moldovita/

Poveste de succes a artistei Lucia Condrea o regăsiți și pe platforma online a Revistei In Society: https://insociety.ro/stories/lucia-condrea-omul-care-scrie-povesti-pe-oua-la-nivel-de-arta-am-pus-steagurile-peste-tot-in-lume-si-am-afirmat-mereu-cu-mandrie-je-suis-roumain/

Brândușa Pristavu, Tasha Beauty Center: „Frumusețea ține de atitudine, dar provocarea în antreprenoriatul de beauty e să răspunzi nevoilor și dorințelor clientelor prin tehnologii avansate!”

    Cu o bogată experiență de antreprenoriat într-o lume a femeilor, Brândușa Pristavu- Gavriluț a reușit să surprindă de-a lungul timpului prin tenacitatea cu care s-a dedicat salonului Tasha Beauty Center (www.tashabeauty.ro), visul pe care și l-a creionat cu grijă încă de când era o puștoaică. Nu i-a fost deloc ușor, dar a știut cum să răspundă celor mai anevoioase provocări, cum le numește ea, adevărate obstacole, în mentalul altora. Să viseze, asta și-a propus, și visul i-a adus mereu soluțiile cele mai bune chiar și atunci când piața esteticii din Iași dădea semne cum că s-ar clătina. N-a renunțat, iar azi, iată-ne într-un cadru atât de relaxant, stând la povești cu ea, în „sanctuarul” care o reprezintă pe deplin. Am găsit-o pozitivă, așa cum e ea întotdeauna. „Trebuie să consolidezi fundația prin profesionalism și dedicare!”, începe să povestească Brândușa, cu același zâmbet la care nu renunță nicicând, conștientă fiind de faptul că un psihic sănătos are la bază sfera pozitivă a faptelor.

„Consider că fiecare campion are nevoie de susținere, dar mai presus de atât, un țel pentru care trebuie să lupte permanent, având la bază calitățile și talentul. Eu am ales un loc de muncă pe care-l consider ideal pentru persoanele comunicative și sociabile, așa cum sunt și eu, de altfel. Pe parcusul timpului am investit mult timp și resurse materiale considerabile pentru a crea acest spațiu boem, am participat la numeroase seminarii de perfecționare, unde am reuși să învăț de la specialiști cele mai inovative și moderne tehnici de remodelare corporală. Importantă este perseverența, întrucât fiecare început sau fiecare schimbare este dificilă. Implicarea activă va fi urmată de rezultate optime, care cu multă muncă s-au transpus într-un un spațiu primitor. De-a lungul timpului am crescut și m-am dezvoltat în sfera profesională, devenind o versiune mai bună a mea, a propriului eu. Am pornit pe acest drum din dorința de a deveni un lider bun și consider că m-au ajutat câteva calități predominante: comunicarea eficientă cu oamenii, loialitatea și respectul față de clienți. Momentan, îmi doresc să urmez un curs de formator pentru a putea fi trainer în aria de beauty. Vom crea cu timpul și o academie dedicată persoanelor dornice de a urma o carieră în domeniul frumuseții.”

Ștefana Agop, revista InSociety: Ai fost atrasă de aria de beauty și pe parcursul timpului ți-ai concentrate afacerea pe terapiile de remodelare corporală. Într-un Iași pestriț, aș spune, ce aducea nou conceptual Tasha Beauty Center?

Brândușa Pristavu: Mi-am dorit dintotdeauna să aduc plus valoare societății ieșene prin serviciile calitative de remodelare corporală pe care le promovez în cadrul salonului. Am înființat un spațiu unic și autentic, construit în spirit aristocratic, în care oamenii frumoși își oferă un moment de răsfăț. Afacerea Tasha Beauty Center se fundamentează pe dorința de a crea un spațiu propice, în care femeile frumoase, puternice și interesante se pot destinde. Trăiesc momentul prezent în care salonul oferă servicii variate și calitative de cosmetică, make-up, manichiură, pedichiură și remodelare corporală. Există numeroase vicisitudini pe care le-am parcurs în carieră și cred că pentru a răzbi în domeniul economic trebuie să alegi calea dreaptă și adevărată, trebuie să-ți permiți să visezi și să vizualizezi succesul, să gândești pozitiv și să utilizezi legea atracției în favoarea ta. Într-adevăr, sunt pe deplin dedicată artei care pune în valoare femeia. Momentul cheie a fost în anul 2015, când am luat decizia de a crea un loc special, unde persoanele dornice de relaxare să vină cu drag. Vrem ca fiecare persoană care vine la noi să ne devină prietenă, iar prietenii au nevoie de un loc unde să se simtă bine, să fie în largul lor. Apoi, am dorit să oferim clientelor noastre servicii de remodelare corporală de înaltă calitate, folosind produse profesionale și aparate performante, terapiile fiind supravegheate îndeaproape de o echipă cu expertiză în domeniu. Îmi place să cred că tot ceea ce facem, facem la nivel de artă.

De fapt, ce ne face frumoase?

Brândușa Pristavu: Frumusețea ține de atitudine. Întotdeauna trebuie să ne facem timp pentru noi, să fim o variantă mai bună decât cea existentă, trebuie să depunem un efort minim pentru a obține o minte sclipitoare într-un trup sănătos. Putem compara femeia cu un boboc care înflorește treptat și care, pas cu pas, încearcă să fie specială, să transmită energie pozitivă prin coloritul variat.

Observ amprenta personală și originală în designul salonului, crezi că a contat acest aspect pentru client? Mai exact, ai vrut un spațiu care să te ducă cu gândul într-o altă lume… cum ai reușit să te menții diferită într-un oraș în care piața centrelor de înfrumusețare a luat un având considerabil în ultimii ani?

Brândușa Pristavu: Mereu m-am gândit să creez oferte deosebite pentru client, dar și cu scopul de a-mi motiva colectivul de lucru. Am fost dornică să aduc un element inovativ pentru echipă, pentru clienți, pentru comunitate. Consider că atmosfera pe care o simți când mergi într-un loc atrage, poate de aceea mi-am dorit un loc care să exprime oarecum și puțin latura boemă care mă caracterizează. Iubesc extrem de mult domeniul ales pentru a profesa și mă implic în mod activ în tot ceea ce înseamnă acest business, dar e oarecum firesc să fac asta.

Practic, care sunt principalele servicii pe care clientele le pot realiza în cadrul salonului vostru?

Brândușa Pristavu: Avem o gamă largă de servicii: tratamentele faciale de curățare și hidratare a tenului, serviciile de epilare facială și corporală cu ceară, make-up, laminare gene, extensii gene fir cu fir, pensat și vopsit sprâncene, manichiură clasică, semipermanentă și gel, dar și pedichiură. Totuși, de-a lungul timpului, ne-am axat pe dezvoltarea zonei de remodelare corporală, întrucât, în urma unor studii efectuate la nivel international, persoanele de gen feminin erau înclinate spre a-și depăși condiția fizică din dorința de a fi mai atrăgătoare, mai sănătoase și mai frumoase. Promovăm astfel, pe lângă întreținerea aspectului fizic plăcut, și adoptarea unui regim de viață sănătos, reușind să oferim clientelor noastre și sfaturi de nutriție. Din punctul meu de vedere, trebuie să existe un echilibru armonios între dietă și sport, între alimentație și efort fizic susținut.

Sursa foto: https://www.facebook.com/TashaBeautyCenter/

Ai resimțit vreodată dorința de a fi chiar tu un exemplu pentru clientele tale?

Brândușa Pristavu: Orice femeie vrea să fie frumoasă, orice clipă de răsfăț pentru ea devine o grijă permanentă pentru că dorește să fie un exemplu pentru ea, în primul rând, adică să-i placă de ea însăși, și-abia apoi pentru cei din jur. Totuși, acolo unde „natura” su metabolismul nu ajuta, trebuie să înțelegem că e nevoie de răbdare, dedicare și efort susținut.

Dacă ar fi să recomanzi un serviciu de care o femeie n-ar trebui să fie privată, care ar fi acela?

Brândușa Pristavu: Serviciile de remodelare corporală și masaj aduc starea de relaxare și plăcere, reușind să te transforme într-o persoană diferită și fericită. Cred că toți avem nevoie de un masaj măcar săptămânal, după zile pline de stres și cu multă alergătură. La fel, manichiura e cartea de vizită a unei femei, deci unghiile trebuie să fie în permanent îngrijite. Cosmetica înseamnă și o plăcere de a lucra cu chipul dulce al femeii modern. Mi-e greu să aleg un anumit serviciu… Scopul, în fond, este de a vedea mulțumirea clientelor atunci când pleacă de la noi, iar asta se traduce printr-o stare de bine pe care mersul la salon ți-o conferă fără doar și poate.

„Deținem mai multe echipamente de remodelare corporală, una dintre cele mai profesionale fiind Slimor. Are la bază tehnica de vacuum rotativ, cavitație de 40K și radiofrecvență. Aceste tratamente sunt minim invazive și extrem de eficiente în dizolvarea grăsimii. Aceste proceduri nu implică riscuri, rezultatele clinice fiind remarcabile datorită celor patru capete cu ajutorul cărora poți trata cu ușurință toate zonele corpului. Ca durată, ședințele sunt scurte, combinația unică de Radiofrecvență 5M și vacuum rotativ cu cavitație fiind potrivită pentru toate tipurile de piele. Se recomandă ca masajul cu vacuum și cavitație să se realizeze în același timp pentru a obține rezultate vizibile. Această combinație de tehnologii de slăbit implică remodelarea și tonifierea corpului, dar și tratamentele antirid și lifting facial. Acest aparat îndepărtează liniile fine și pungile de sub ochi, conturează corpul și îmbunătățește circulația. Mai mult decât atât, elimină țesutul adipos și creează efectul de lifting prin stimularea secreției de colagen și elastină. Astfel, crește rata metabolică a organismului și se accelerează eliminarea toxinelor și a retenției de apă din organism. În timpul ședinței, musculatura se relaxează, eliminând posibilitatea de apariție a crampelor. Utilizând undele cavitaționale de 40 KHz se va elimina țesutul adipos în mod natural. Numeroase bule sunt eliberate în interiorul celulelor, reușind să creeze o zonă de vid ce forțează spargerea celulei și o descompun în acizi grași liberi. Procedurile de slăbire prin metoda RF și vacuum generează „unde electrice bio” cu ajutorul cărora se va obține un lifting generat de producția de colagen și elastină, îmbunătățind rapid circulația sangvină. O altă procedură ce ajută la dizolvarea grăsimilor și eliminarea toxinelor din limfă este RF hexapolară. Acest tratament non-chirurgical creează efectul de lifting, îmbunătățește aspectul pielii și redă elasticitatea, având rezultate remarcabile în tratarea vergeturilor. Esențiale în acest caz sunt metodele de remodelare corporală direct aplicate în stratul superficial al pielii. Tratamentul folosește dispozitive complexe, ce tratează semnele de îmbătrânire cutanată cum ar fi ridurile, țesutul adipos sau celulita. Utilizarea valurilor de radiofrecvență conduce la localizarea tisulară. Excesul de căldură determină topirea grăsimilor ce urmează a fi drenate prin circulație.”

Știu că există la Tasha Beauty Center diverse proceduri dedicate și persoanelor în vârstă, tratamente noninvasive. Care ar fi zonele în care s-ar putea acționa, ținând cont de sfatul specialistului?

Brândușa Pristavu: Există și tratamente pentru zona facial, cum ar fi vacuumul RF. Această procedură este valabilă în cazul persoanelor în vârstă care nu doresc să urmeze un proces de lifting facial chirurgical. Această procedură este des utilizată în procesul de îndepărtare a liniilor fine și conferă pielii, la nivel facial, o moderată elasticitate. Menționez faptul că această metodă aduce beneficii în tratarea diferitelor zone ale feței: frunte, periocular, obraji, conturul mandibulei, gât. Aplicarea tratamentului cu radiofrecvență hexapolară produce îmbunătățiri vizibile asupra fermității pielii faciale. Tratamentul RF este ideal pentru lifting, îndepărtarea semnelor acneice sau cercuri maronii din zona ochilor.

Să vorbim un pic despre efectele benefice ale metodei clasice care utilizează capetele din jad, atât de căutate de clientele salonului… spune-mi, te rog, câteva dintre aspectele pozitive ale acestui tratament asupra organismului uman.

Brândușa Pristavu: O metodă clasică, moștenită încă din antichitate, este utilizarea rolei cu două capete din jad. Aceste proceduri au fost utilizate timp de secole în China ca o formă de menținere a aspectului tânăr al pielii. Răcoarea jadului închide porii și întinde pielea, vibrația calmantă și armonioasă a jadului echilibrând organismul în întregime. Efectele benefice ale acestei pietre se regăsesc în fortifierea inimii, sistemului circulator și sistemului nervos. Rola netedă sprijină eliberarea stresului, menținerea elasticității pielii și îmbunătățirea circulației. Mai mult decât atât, stimulează mușchii obosiți și întărește sistemul imunitar. În acest caz, fluxul limfatic crește și are loc detoxifierea și drenajul corpului.

Căutăm tratamente non-chirurgicale de topire a țesutului adipos, de ce am alege procedura de criolipoliză sau tratamentul cu ultrasunete de joasă frecvență?

Brândușa Pristavu: Criolipoliza reduce eficient țesutul adipos. Print-un sistem de răcire controlat, încorporat într-un dispozitiv cu vacuum, celulele grase sunt eliminate, în timp ce tegumentul, fibrele de colagen și restul țesuturilor sunt protejate. Acest tratament este utilizat în clinicile europene și e o idee revoluționară de dizolvare a grăsimii. Numeroase studii au demonstrat faptul că celulele lipidice subcutanate pot fi afectate selectiv prin răcirea țesutului la temperaturi de sub 10 grade Celsius. La momentul actual, acest tratament este singurul tratament nechirurgical care elimină definitiv grăsimile în exces. Cât despre ultrasunetele de joasă frecvență, aceasta este o altă metodă inovativă, care utilizează ultrasunetele de joasă frecvență ce pătrund în stratul adipos, distrugând astfel celulele de grăsime pentru o perioadă îndelungată de timp. Se generează o serie de bule cavitaționale ce sparg grăsimea, fără a afecta alte structuri. Grăsimile sunt eliminate ulterior din organism prin intermediul sistemului limfatic și celular, datorită gelului electroconductor.

Auzim tot mai mult în ultima vreme despre laser, ca „armă” împotriva trigliceridelor. Ce ar trebui să știm?

Brândușa Pristavu: Tehnologia progresează și în domeniul remodelării corporale. Prin utilizarea laserului, se pătrunde până la o anumită adâncime asuprea celulelor adipoase, acestea eliberând acizi grași, apă și glicerol. Trigliceridele sunt eliminate din celulele grase atunci când organismul are nevoie de energie. Ulterior, celulele adipoase se restrâng semnificativ, iar pacientul pierde din centimetri. Utilizarea lipo-laserului conduce la stimularea sistemului limfatic. Evident, pe lângă aceste tehnologii mai noi, în salon găsesc și cele clasice, dacă le pot numi astfel: tunelul cu infraroșu, se poate face electrostimulare cu infrarorușu, razele infraroșii accentuând metabolismul celular, beneficiind de creșterea arderilor în perioada tratamentului. Termoterapia este o procedură noninvazivă care tratează obezitatea, combate vizibil celulita, elimină surplusul de apă din organism, îmbunătățește circulația sângelui, întărește sistemul imunitar, accelerează metabolismul și tranzitul intestinal, detoxifiază organismul, balansează aciditatea și alcalinitatea în organism, atenuează durerile de articulații și îmbunătățește aspectul pielii. După cum se poate observa, sănătatea are mult de câștigat prin oricare dintre procedurile alese, nu vorbim doar de slăbire.

Cât de importantă e detoxifierea periodică a organismului?

Brândușa Pristavu: Procedurile enumerate mai sus au această funcție extrem de importantă pentru organismal nostru. Pielea are nevoie să respire, organismal e în permanent expus din cauza stilului de viață deseori haotic, de ce să nu reacunoaștem? Aș recomanda tratamentul de presoterapie, ca o formula suplimentară de „curățare” a organismului, în urma căruia, se observă că țesutul este revitalizat și oxigenat. Vasele limfatice sunt responsabile de colectarea și eliminarea toxinelor din țesut. Masajul limfatic activează circulația, jucând un rol important în consolitarea sistemului imunitar al omului. „Detox spa”, cum l-am numit noi, e un adevărat răsfăț printr-o curățare ionică ce urmărește echilibrul bioenergetics și regenerarea celulară. Efectul este imediat vizibil: apa din recipientul în care stau picioarele își schimbă culoarea în funcție de deșeurile metabolice eliminate, funcțiile circulatorii și metabolice sunt activate, funcțiile ficatului și ale rinichilor se îmbunătățesc. Totuși, cel mai bun mod de a te convinge de tot ceea ce am povestit aici e o programare la Tasha Beauty Center.

Povestea antreprenoarei de succes Brândușa Pristavu o puteți regăsi și pe platforma online a Revistei In Society: https://insociety.ro/beauty/brandusa-pristavu-tasha-beauty-center-frumusetea-tine-de-atitudine-dar-provocarea-in-antreprenoriatul-de-beauty-e-sa-raspunzi-nevoilor-si-dorintelor-clientelor-prin-tehnologii-avansate/

Determinarea femeii de succes Ella Gondoș, top 100 în România: „Am avut un drum pavat cu binecuvântări!”

Sursa foto: Arhiva artistei Ella Gondoș

Tânără artistă, directorul Academia de Talente „Ella Gondos”, una dintre cele mai cunoscute școli private de muzică, solistă a trupei live Univers Band, Ella Gondoș ne surprinde constant atât prin talentul ei, cât și prin delicatețe. Îndrăgostită de muzică încă din copilărie, domeniu spre care și-a îndreptat atenția, s-a axat pe specializările pian și canto. A studiat din clasa I până în clasa a VIII-a la  Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău, iar in anii de liceu a ales cariera de solistă vocală la clasa de jazz. Ulterior  a urmat cursurile de licență și master a Universității de Artă „George Enescu” din Iași. Pe perioada studiilor superioare, în urma unor selecții, a fost aleasă să participe la mai multe turnee din Europa. Ella Gondos, originară din orașul Bacău, se bucură de recunoaștere națională, participând la numeroase competiții muzicale, în urma cărora a adunat în palmares peste o sută de diplome de excelență, dar și de locul I. De asemenea, a fost finalista show-ului de televiziune “X Factor”, ediția 2012. Directorul Academiei de Talente „Ella Gondos” a fost premiat în anul 2019 la Gala Celebrity Awards, desfășurată în București, cu distincția „Premiul de excelență pentru dezvoltarea talentelor din România”, nominalizarea fiind făcută la categoria celor 100 de femei de succes pe plan național. În cadrul galei, a participat alături de nume importante ale societății românești precum Andreea Marin, Oana Cuzino, Silvia Ioniță.

Sursa foto: Arhiva artistei Ella Gondoș

Academiei de Talente „Ella Gondoș” este un vis transformat în realitate, pornit din dorința unei tinere independente, energice și îndrăznețe de a realiza pe parcursul timpului faptul că meseria de a fi profesor reprezintă o vocație, o menire, dar și un dar moștenit. O poveste despre o călătorie în lumea frumoasă a portativului, un papirus al oamenilor specializați ce au modelat și impulsionat parcursul sentimentelor pe care un profesor le primește la scenă deschisă, un set de aplauze pentru munca și pasiunea pe care o promovează în rândul tinerilor. Prin muzică, Elena Gondoș Timofte, Ella cum o știm noi, reușește să transmită perfect publicului larg trăirile și sentimentele. Și are atât de multe de spus…

Ștefana Agop, revista InSociety: Te dedici pe deplin proiectelor tale, indiferent că vorbim profesional sau personal. Ești pedagog, antreprenor, mama prețiosului Carol, soție. În viață ai ales să te ghidezi după principiul „întotdeauna va câștiga cel perseverent, talentul ți-l dă Dumnezeu, garanția succesului ți-o aduce munca”. Mai exact, cine e Ella Gondoș?

Ella Gondoș Timofte: Povestea mea de succes a fost scrisă prin efort, determinare, perseverență și multe sacrificii pe care încă le manifest activ. Am avut un drum pavat cu binecuvântări. Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunile și m-a ajutat să duc la bun sfârșit fiecare plan pe care l-am construit, găsind susținere în familie și mentori dedicați. Conform motto-ului pe care l-ai amintit mai devreme, consider că, într-adevăr, studiul și preocuparea pentru domeniul ales reprezintă garanția evoluției. Nu mi-a fost la îndemână să ajung la acest nivel de experiență, însă îmi sunt recunoascătoare pentru puterea și tăria de caracter, probabil, dobândite genetic. Încă din copilărie nu doar că ai cochetat cu muzica, ci ai făcut performanță. Ți-ai șlefuit un caracter puternic, un veritabil reper autentic profesional.

Sursa foto: Arhiva artistei Ella Gondoș

Hai să vorbim despre prima ta reprezentație scenică… sunt curioasă să aflu de unde a venit dorința unei cariere în domeniul artistic, ce emoții te-au cuprins și ce a reprezentat pentru tine descoperirea ta, dar și a talentului în sine?

Ella Gondoș Timofte: Încă din primul an de studiu al pianului am aflat ce înseamnă afișarea publică, prin prisma recitalurilor impuse la nivel școlar. Crescând într-o familie cu un pronunțat spirit artistic, am preluat atât din calitățile, cât și din responsabilitățile pe care trebuie să le aibă o viitoare femeie capabilă de a obține reușită. Raportându-mă la primele reprezentații scenice, îmi amintesc perfect că întotdeauna îmi doream ca prin momentul meu muzical să încununez eforturile depuse, atât de părinți, cât și de bunici. Constat că sinele meu se află într-o continuă autocunoaștere, proces care s-a dezvoltat în primul rând în raport cu familia mea.

Sursa foto: Arhiva artistei Ella Gondoș

În anul 2012, ai intrat în lumea mondenă prin experiența X Factor. Ce ai învățat de la jurații competiției și ce anume ți-ai însușit?

Ella Gondoș Timofte: Prin puterea exemplului, jurații mi-au rămas etalon de profesionalism și dezinvoltură scenică. Un lucru important pe care l-am învățat prin recomandările constructive venite din partea lor a fost legat de gestionarea emoțiilor și afișarea scenică impecabilă. Conștientizând starea psihologică a concurenților și presiunea la care eram supuși, aceștia ne-au arătat prin propriul comportament cum trebuie să se prezinte un artist complet în față publicului, însușire pe care o păstrez inclusiv astăzi.

Ești o persoană tandră, care transmite prin glas un mesaj plin de emoție. Pe de altă parte, într-un mod armonios și inovativ, ideile excelente pe care le-ai promovat în rândul elevilor și-au lăsat amprenta pe parcursul anilor, reușind să devii o sursă de inspirație pentru tineri. Care au fost aspectele care te-au motivat în cariera academică?

Ella Gondoș Timofte: Consider că ingredientele principale ce mă definesc sunt muzica și dragostea, dar în egală măsură ele pot fi reprezentate printr-un tot unitar de credințe, concepții, principii, gânduri și sentimente. Iubirea, credința, muzica, libertatea și familia mă determină în mod pozitiv să-mi găsesc forța de a-mi contura acest prezent strălucit. Autenticitatea proiectelor mele provine din dorința de a mă diferenția prin experiențele pe care le pot oferi cursanților mei. Inspirația o găsesc privind spre tânăra generație la a cărei șlefuire vreau să lucrez în mod constant și activ.

În cadrul Academiei de Talente „Ella Gondoș”, o serie de profesori cu o bogată experiență în domeniul muzicii oferă cursuri complete de pregătire vocală și instrumentală. Ți-ai îndeplinit un vis, ai demonstrat că orice vis poate deveni realitate. Ai tot mai mulți doritori să descopere partea aceasta artistică…

Ella Gondoș Timofte: Lumea muzicală oferă o posibilitate de exprimare profundă, un mediu în care limitele nu ne sunt cunoscute. Spre deosebire de generațiile precedente, astăzi lucrăm cu un colectiv fresh, sigur și asumat în aspirații. Profesorii mei au misiunea de a susține aceste abilități prin împărtășirea muzicii calitative, dar și prin actualizarea constantă a trendului muzical. Ca în orice parcurs, studiul constant îți va aduce beneficii atât de ordin emoțional, cât și financiar.

Care sunt criteriile de selecție a noilor elevi din cadrul academiei și ce parcurs le prevezi?

Ella Gondoș Timofte: Selecția cursanților noi se face pe baza unei testări gratuite prin care verificăm ritmul și auzul muzical. În urma acesteia, suntem siguri de colaborarea frumoasă pe care o vom avea, având în vedere că oamenii dedicați țintesc spre perfecțiune, dezvoltându-și pasiunile și înclinațiile artistice, cu scopul de a obține rezultate certificate prin prezența la numeroase spectacole, dar și competiții naționale și internaționale. Activitatea cultural-artistică implică talentul și coordonarea precisă a cadrului didactic în dezvoltarea înclinației elevului spre latura vocală sau instrumentală.

Care sunt abilitățile pe care elevii le pot deprinde în urma cursurilor din cadrul academiei?

Ella Gondoș Timofte: Zi de zi descopăr noi diamante în rândul elevilor din cadrul școlii. Procesul de selecție a potențialelor talente se realizează cu rigurozitate, elementul esențial fiind pasiunea. Drumul parcurs de cursanți în arta muzicală se va realiza treptat, elevul reușind pe parcusul timpului să își dezvolte calitățile muzicale prin studiu, răbdare și consecvență. Marea majoritate aleg o instituție de învățământ de profil, acesta fiind un plus datorită sedimentării informațiilor cu privire la teoria muzicală. Elevii formați de cadrele didactice ale academiei sunt admirați pe scenă datorită adaptabilității dobândite cu ajutorul cursurilor pe care le oferim.

Un an cu multe împliniri, distincția din cadrul Galei „I Success Celebrity Awards – Femei de Succes”, recunoaștere la nivel national, de altfel… Dragă Ella, ești un adevărat model de reușită ce îmbină în mod armonios utilul cu plăcutul. Cum poți păstra acest echilibru între viața profesională și cea personală?

Ella Gondoș Timofte: Pentru orice profesor, fiecare distincție poate fi considerată drept o confirmare a muncii depuse cu ambiție și seriozitate. Cu îngăduința soțului meu și cu ajutorul primit din partea familiilor noastre, cărora le sunt profund recunoscătoare, reușesc să rămân focusată pe proiectele aflate în desfășurare și să-mi păstrez o minte limpede, care să-mi permită menţinerea echilibrului între viață personală și profesională.

O asociere perfectă este triada om-profesor-artist. În calitate de cadru didactic, ținând cont de caracterul elevilor, consideri că răbdarea ta a fost dezvoltată în timp?

Ella Gondoș Timofte: Consider că arta pedagogică este de asemenea un har divin pe care nu și-l poate însuși oricine. Acesta implică un cumul de calități atât native, cât și cultivate. În mod cert, toleranța pe care o manifest în raport cu elevii ia naștere din dorința de a încuraja artiștii în faza incipientă, de a-i apropia de talentul și sufletul lor, de a-i conduce în procesul de descoperire a calităților pe care le posedă și pe care își doresc să le dezvolte.

Povestești cu drag despre frumusețea naturii, generozitatea oamenilor, despre tot ce e frumos, mai simplu spus. Pe 1 decembrie ai lansat un proiect de suflet cu Marcel Pavel. Cum a fost și ce alte proiecte comune mai aveți?

Ella Gondoș Timofte: Dintotdeauna am fost o iubitoare de țară și am crescut cu acest principiu. Mi-am dorit să valorific patriotismul pe care l-am dobândit încă din copilărie, această determinare inspirându-mă în demararea proietului realizat în colaborare cu muzicianul Marcel Pavel. Am scris un proiect ce a implicat un număr de peste 350 de oameni. Ne propunem, în anul 2020, să ducem la bun sfârșit o colaborare cu marea artista Paula Selling, dacă măsurile de restricție impuse în această perioada ne vor permite.

Sursă foto: Irina Mocanu Photography

Te definesc punctualitatea, studiul amănunțit și perseverența, ai devenit solista unei cunoscute trupe, transmiți o energie pozitivă. Ești un excelent profesor de canto și pian, un iubitor al improvizațiilor, un profesionist plin de creativitate, care nu a pus accent doar pe el, ca artist, ci în proiecte și-a implicat mereu colaboratorii și elevii. Cum e, prin propriile cuvinte, omul, profesorul și artistul Elena Gondoș Timofte?

Ella Gondoș Timofte: Alături de Univers Band am trăit o gama largă și variată de sentimente. Am descoperit care sunt posibilitățile de interpretare alături de muzicieni profesionișți, libertatea pe care ti-o oferă reprezantaţia live cu band. Această colaborare a început acum 9 ani și s-a dezvoltat frumos, iar colegii mei îmi sunt de asemenea prieteni, oameni pe care mă pot baza. Interpretarea muzicii de calitate, concepută în echipă, necesită disponibilitate, înțelegere și cel mai important, încredere. Cred că asta ne și leagă într-un mod atât de frumos: încrederea pe care o avem unii în alții, atât la nivel psihologic, cât și la nivel muzical. Profesorul răbdător s-a format în același timp cu acumularea experienței. Încă de la începutul carierei pedagogice mi-am dat seama care sunt calitățile pe care le am și cum le pot valorifica. Fiecare cursant are nevoie de un stil specific de abordare – toți oamenii sunt diferiți. Dragostea pentru elevi și dorința arzătoare de a le ghida evoluția mi-a asigurat întotdeauna răbdarea. Pot spune că nu am simțit un efort, această calitate a venit de la sine. Numele pe care mi l-am format în timp mi-a amintit întotdeauna cât de binecuvântată am fost cu talent și dorință de evoluție, de studiu.

„Red Carpet”, un frumos eveniment al Academiei, n-a fost doar un spectacol ce promovează tinerele talente din Iași, ci un real succes, altceva aș spune. Sub motto-ul „Arta este fiica libertății”, evenimentul este, de fapt, un mod de a susține prestațiile cursanților Academiei. Cum a fost?

Ella Gondoș Timofte: Recitalul vocal-instrumental „Red Carpet” a avut ca tema „eleganţa”. Dacă celelalte proiecte se bazează pe o tematică specifică unei perioade a anului, acesta a fost conceput că fiind o provocare diferită. A existat și un dress code format din nuanțe – roșu pentru pasiune înfocată, alb pentru puritate, inocență și negru pentru seriozitate și eleganţă. Cursanții au avut posibilitatea de a își pune în valoare evoluția tehnică, interpretativă, abilitățile scenice și atitudinea profesionistă față de actul artistic. Cea mai mare bucurie a unui profesor este să vadă un produs finit al implicării constante.

Sursa foto: Arhiva artistei Ella Gondoș

Observ că pui suflet în tot ceea ce te definește, iar muzica este pasiunea în care ți-ai găsit drumul, dar ai atins și succesul. A fost odată ca niciodată, aceasta este formula magică a poveștilor conturate în cadrul spectacolului de Crăciun „Christmas Fairytale”, la Ateneul Național din Iași. De unde a pornit ideea unui eveniment dedicat sărbătorilor de iarnă?

Ella Gondoș Timofte: Pun mare preț pe credința mea și pe sărbătorile creștine care îl cinstesc pe Dumnezeu. Consider că mulțumirea este o atitudine pe care trebuie să o avem înrădăcinată în suflet, iar acest lucru încerc să-l insuflu și prin proiectele desfășurate în cadrul școlii. Pornind de la acest principiu, am hotărât să concep un proiect care manifestă bucuria sărbătorilor de iarnă, bucuria sărbătorii nașterii Domnului Iisus.

De 8 Martie, Academia de talente „Ella Gondoș” a organizat „Mulțumesc, mama!”, la Teatrul „Luceafărul”. De ce un eveniment dedicat mamelor?

Ella Gondoș Timofte: Dragostea mea pentru familie este nemărginită și autentică. Consider că mama, prin definiție, este persoană care te ocrotește, îți insuflă un mod echilibrat de gândire și este dispusă să se sacrifice întotdeauna pe sine pentru binele familiei. Din dorința de a-mi arăta recunoștința, am conceput acest eveniment care întotdeauna va fi aproape de sufletul meu și prin intermediul căruia, cursanții au ocazia de a dărui familiei lor cea mai importantă dovadă de dragoste – mulțumirea.

Te-ai gândit să îți extinzi această academie și în alte orașe din Moldova?

Ella Gondoș Timofte: Consider că o evoluție armonioasă și echilibrată din punct de vedere muzical este extrem de importantă pentru fiecare copil, acest aspect fiind realizabil cu ajutorul unor colaboratori axați pe dezvoltarea calităților personale ale fiecărui artist în devenire. Da, cu siguranță, iau în calcul această varianta. Îmi doresc să găsesc oamenii dedicați, interesați de lucrul în echipă și în special, potriviți pentru arta pedagogică.

Transmiți publicului larg o emoție puternică, am tot discutat despre implicarea activă pe care o ai în zona artistică, ce le-ai spune celor care încă n-au suficientă încredere că își pot urma visul?

Ella Gondoș Timofte: Îndemn toți oamenii talentați, indiferent de vârstă, să urmeze focul din inima lor. Irosirea timpului întotdeauna va fi un regret, dar concentrarea pe propria dezvoltare nu poate fi decât motiv de mulțumire. În artă, fiecare are loc pentru exprimare, pentru a-și manifesta și dărui talentul finisat prin muncă. Sfătuiesc toți tinerii să nu piardă vreme, să facă astăzi un pas spre viitorul lor.

Povestea de succes a Ellei Gondos o puteți regăsi pe Platforma online a Revistei In Society:

Factorul X al artistei Ella Gondoș: „Am avut un drum pavat cu binecuvântări!”