Prestigiul academic al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, recunoscut la nivel național la Gala EduFin 2019 pentru educație financiară de calitate

Sursa: Arhiva persoanală prof. univ. dr. Carmen Toderașcu

Povestea învățământului superior ieșean debutează la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România. Clădire emblematică a Iașului de odinioară, bijuteria arhitecturală a fost fondată în 1860. Un loc cu o bogată încărcătură istorică, un spațiu pitoresc, aceasta ne amintește de urmele marelui poet Mihai Eminescu. Pătrundem în Palatul Universității, o instituție de tradiție, situată pe dealul Copoului, o zonă ce păstrează parfumul arhaic al vremurilor de demult. Amprenta arhitectului Louis Blanc rămâne o mărturie a trecerii ireversibile a timpului, ce contopește în mod armonios stilul clasic și baroc. Inaugurată în perioada de plină expansiune a puterii regelui Carol I și a reginei Elisabeta, monumentul ascunde faimoasa „Sală a Pașilor Pierduți” ornamentată cu picturile murale ale artistului plastic Sabin Bălașa.

Direcția strategică promovată de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” ține de activitatea intensă de cercetare științifică. În condițiile globalizării, digitalizării și a rapidității informaționale, învățământul românesc urmează tiparul occidental în care baza științifică reprezintă fundamentul cunoașterii. Simbol al sistemului de învățământ românesc, prin realizările multiple obținute în plan educațional și științific, a reușit de-a lungul timpului să formeze sute de generații. Învățământul de calitate este recunoscut la nivel național, dovada clară fiind purtată de distincția obținută de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în cadrul Galei EduFin 2019, organizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Aflată într-o competiție permanentă cu universitățile occidentale, sanctuarul cunoașterii ieșene a reușit să creeze performanță, antrenând astfel spiritul competitiv în rândul studenților. Implicarea cadrelor didactice în susținerea proiectelor de educație financiară prin atragerea studenților a fost apreciată la nivel național de ASF, premiul obținut reprezentând o recunoaștere a eforturilor depuse de mentori în actul educațional. Reprezentanți de marcă ai instituției de învățământ au fost Prof. univ. dr. Dinu Airinei, decanul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor și Lector. Univ. dr. Carmen Toderașcu.

Sursa: Arhiva persoanală prof. univ. dr. Carmen Toderașcu

Recunoscut drept centru de cercetare la nivel național, universitatea ieșeană se ghidează după reforme moderne de educație, asigurând studenților o dezvoltare continuă în carieră. „Vă mulțumim foarte mult pentru manifestarea de astăzi și pentru premiul oferit. Suntem alături de Autoritatea de Supraveghere Financiară și susținem educația financiară, mai ales că în era digitală avem oportunități, provocări dar și riscuri noi, pe care avem datoria să le gestionăm înțelept”, a precizat domnul Prof. univ. dr. Dinu Airinei, decanul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor.

Gala EduFin, prin distincția oferită, urmărește promovarea educației financiare la nivel național. În cadrul evenimentului au fost cooptate autoritățile administrației publice locale și centrale, dar și instituțiile de învățământ, acesta fiind un moment aparte pentru comunitatea academică ieșeană, pentru dascălii dedicați actului educațional, pentru studenții însetați de cunoaștere și pentru absolvenții mândri de faptul că au pășit odinioară treptele celei mai prestigioase instituții de învățământ din România.

Sursa: Arhiva persoanală prof. univ. dr. Carmen Toderașcu

Mai multe detalii despre Gala EduFin puteți regăsi și pe platforma online a Revistei In Society:

Prestigiul academic al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, recunoscut la nivel național la Gala EduFin 2019 pentru educație financiară de calitate

Sed efficitur sapien sit amet nisi sodales, id ornare ante aliquet. Etiam commodo tortor tempus, posuere erat at, ullamcorper lectus. Donec vehicula tempus lectus, vitae iaculis quam pharetra vel. Quisque a dui eget tellus porta volutpat. Fusce convallis, ipsum ac semper bibendum, massa justo vestibulum neque, at posuere mauris libero vel ligula.
Duis efficitur purus eget dui bibendum vehicula. Integer pharetra dolor ligula, sit amet commodo ipsum eleifend eget. Quisque ultrices vestibulum risus quis tristique. Vestibulum pulvinar eros ac metus pretium, sed finibus ante sollicitudin.
Vestibulum quis laoreet enim. Cras viverra laoreet nulla, vel efficitur ante efficitur nec. Vestibulum leo purus, posuere aliquet lectus sit amet, volutpat cursus sem. Phasellus at justo vitae augue mattis consequat. Nunc scelerisque massa laoreet purus hendrerit, vitae lobortis sapien molestie. Morbi sodales ligula in dictum tincidunt.
Proin mattis lectus ut tellus malesuada tempor. Maecenas bibendum risus ac tempus suscipit. Orci varius natoque penatibus et magnis dis parturient montes, nascetur ridiculus mus.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *